Ministrul justiţiei: Decizia CSJ de anulare a mustrării aplicată lui Ion Muruianu este un semnal de alarmă
https://www.ipn.md/ro/ministrul-justitiei-decizia-csj-de-anulare-a-mustrarii-aplicata-lui-7965_982482.html
Decizia Curţii Supreme de Justiţie prin care a fost anulată sancţiunea disciplinară aplicată judecătorului Ion Muruianu, reintrat recent în exerciţiul funcţiei de preşedinte al CSJ, este un semnal de alarmă dat societăţii precum că lucrurile în justiţie se schimbă cu viteză mică din cauza opoziţiei mari a unora dinte reprezentanţii corpului judecătoresc. Ministrul justiţiei, Alexandru Tănase, a făcut această declaraţie joi, 13 mai, la sediul Partidului Liberal Democrat, al cărui membru este, transmite Info-Prim Neo.
Alexandru Tănase a spus că este grav când subalternul judecă un caz depus de şeful instituţiei. După ce vor fi anunţate motivele care au stat la baza deciziei, în calitate de ministru al justiţiei, va depune o solicitare suplimentară la Colegiul Disciplinar de examinare a plângerii împotriva lui Ion Muruianu.
„Este inadmisibil ca o declaraţie care a insultat toată presa, ca instituţie fundamentală într-o societate democratică, să rămână fără orice fel de sancţiune şi, cu atât mai mult, să fie justificată de o instanţă de judecată”, a spus Alexandru Tănase. Ministrul a subliniat că transmite un mesaj clar că acţiunile de eradicare a corupţiei în sistemul judecătoresc vor continua, chiar se vor amplifica.
Ion Muruianu a ajuns în vizorul presei după ce, în februarie curent, i-a făcut pe jurnalişti „câni turbaţi, periculoşi pentru societate”. La 4 martie, parlamentul l-a demis din funcţia de preşedinte al CSJ pentru că a pierdut mai multe dosare la CEDO şi pentru etichetările la adresa presei. A urmat şi o sancţiune disciplinară aplicată judecătorului Ion Muruianu. La 27 aprilie, urmare a unei sesizări a Partidului Comuniştilor (PCRM), Curtea Constituţională a declarat neconstituţională demiterea lui Ion Muruianu din funcţia de preşedinte, iar la 12 mai judecătorul scapă şi de mustrare aspră, prin decizia CSJ. Judecătorul-raportor al cauzei, Nina Cernat, a comunicat că unul dintre judecătorii completului de judecată – Nina Cernat, Elena Covalenco şi Valeriu Arhip, a avut o opinie separată.