Ministrul finanţelor în exerciţiu, Veaceslav Negruţa, speră că partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială, vor da dovadă de înţelegere faţă de deciziile Guvernului de la Chişinău privind unele majorări de pensii şi salarii, transmite IPN.
Solicitat să comenteze îngrijorările reprezentanţilor Băncii Mondiale că aceste majorări ar pune în pericol consolidarea sistemului finanţelor publice, Veaceslav Negruţa a spus că autorităţile de la Chişinău ţin cont de poziţia instituţiilor financiare internaţionale, dar şi Guvernul are punctul său de vedere.
„Este adevărat că există o deficienţă de comunicare, dar, de îndată ce vor sosi în Moldova colegii noştri de la FMI, aceste neînţelegeri vor dispărea. Sunt sigur că partenerii noştri ne vor auzi argumentele”, a menţionat ministrul.
Pensiile au fost indexate cu 6,75% la 1 aprilie. Unele categorii de pensionari, cu pensii mai mici de 1300 de lei, vor beneficia de majorări suplimentare, de 8,25% şi 10,4%.