logo

Ministrul educaţiei şi ambasadorul ungar au discutat despre colaborarea bilaterală pe segment interuniversitar


https://www.ipn.md/ro/ministrul-educatiei-si-ambasadorul-ungar-au-discutat-despre-colaborarea-bilatera-7967_983240.html

Ministrul educaţiei, Leonid Bujor, s-a întâlnit cu ambasadorul Ungariei în Republica Moldova, Georgy Varga, cu care a discutat despre direcţiile prioritare de activitate şi colaborare în domeniul învăţământului. “Promovarea mobilităţii academice şi profesionale constituie un deziderat al Procesului Bologna, la care Republica Moldova a aderat în 2005”, a declarat Leonid Bujor. Ministrul i-a mulţumit pentru susţinerea oferită de Ambasada Ungariei colaborării interuniversitare, transmite Info-Prim Neo. Leonid Bujor s-a referit la Acordurile semnate de instituţii de învăţământ superior din Republica Ungară cu Universitatea Agrară, Universitatea Tehnică şi Universitatea de Stat din Moldova, cu ULIM şi Academia de Studii Economice etc. Georgy Varga a vorbit şi despre activitatea Centrului Comun de Vize din cadrul Ambasadei Ungariei la Chişinău. Potrivit ambasadorului, Centrul perfectează vize pentru 13 ţări UE, la care în viitorul apropiat se vor alătura alte 3-4 ţări. Iar Leonid Bujor şi-a exprimat gratitudinea faţă de activitatea acestuia, referindu-se în special la facilitarea procedurii perfectării vizelor pentru cei ce pleacă în străinătate în scopuri academice sau profesionale. Ambasadorul Ungariei s-a arătat interesat şi de evoluţia dezbaterilor asupra Codului educaţiei şi perspectivele adoptării acestui proiect. Ministrul educaţiei i-a răspuns că salută activismul cu care societatea s-a angajat în discuţii şi că sugestiile care se fac pe marginea documentului sunt de real folos în vederea operării unor eventuale îmbunatăţiri.