logo

Ministrul Educației: Școlile nu au fost deschise pentru ca să fie închise


https://www.ipn.md/ro/ministrul-educatiei-scolile-nu-au-fost-deschise-pentru-ca-7967_1075903.html

„Evoluția evenimentelor din școli în contextul pandemiei de COVID-19 va arăta cât de bine s-au pregătit autoritățile pentru noul an de studii”. Declarația a fost făcută de către ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, la TVR Moldova,  notează IPN.

Potrivit oficialului, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, care în mod normal se ocupă de politici în domeniul educației, s-a transformat vara aceasta într-o echipă care a încercat să facă față cerințelor privind redeschiderea școlilor pe timp de pandemie.

Totodată, în contextul în care autoritățile au anunțat că 11 școli se află în carantină, ministrul Igor Șarov dă asigurări că școlile nu au fost deschise pentru ca în viitorul apropiat să fie închise.

„Avem infectări atât în rândul elevilor, cat și în rândul profesorilor. Noi ne propunem să informăm în fiecare zi, în baza datelor care au fost colectate de la direcțiile de educație, în colaborare cu colegii de la Agenția pentru Sănătate Publică, numărul celor care sunt infectați, școlile care sunt în carantină, pentru a avea un tablou general pe țară și pentru a informa corect opinia publică despre cele ce se întâmplă astăzi în Republica Moldova”, a adăugat ministrul.

Întrebat care sunt criteriile după care se va decide plasarea unei instituții de învățământ în carantină, Igor Șarov susține că în cazul în care un elev va fi testat pozitiv, întreaga clasă va fi plasată în carantină la domiciliu pentru 14 zile. În alte cazuri, instituția de învățământ va colabora cu Comisiile teritoriale în Sănătate Publică pentru luarea măsurilor necesare.

„Avem cazuri de îmbolnăvire a trei profesori. A fost luată decizia Comisiei teritoriale de Sănătate Publică despre închiderea acestei instituții. Gama geografică este foarte variată, de la nord și până la sud și, repet, pe lângă problemele pe care noi le-am intuit, de fiecare dată apar și alte probleme pe care încercăm să le corectăm și să dăm răspunsuri imediate”, a menționat Igor Șarov.

Ministrul Educației precizează că instituția pe care o conduce va depune toate eforturile pentru ca toți actanții procesului educațional să fie în afara oricărui pericol.