Ministrul delegat pentru Cooperare, Dezvoltare şi Francofonie al Franţei va efectua o vizită la Chişinău
https://www.ipn.md/ro/ministrul-delegat-pentru-cooperare-dezvoltare-si-francofonie-al-frantei-va-7967_958430.html
Ministrul delegat pentru Cooperare, Dezvoltare şi Francofonie al Franţei, Brigitte Girardin, va efectua marţi, 21 martie, o vizită în Republica Moldova. Girardin va avea întrevederi cu conducerea R. Moldova, în cadrul cărora vor fi discutate teme ce ţin de relaţiile bilaterale dintre R. Moldova şi Franţa, aspiraţiile de integrare europeană a ţării noastre, etc, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat al MAEIE.
Programul vizitei va cuprinde întâlniri cu Vladimir Voronin, Preşedintele Republicii Moldova, Marian Lupu, Preşedintele Parlamentului, Vasile Tarlev, Prim-ministru, precum şi cu Andrei Stratan, Viceprim-ministru, Ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova.
Discuţiile vor viza aspectul bilateral al relaţiilor dintre Republica Moldova şi Franţa, aspiraţiile de integrare europeană ale ţării noastre, abordarea problemei diferendului transnistrean, precum şi cooperarea în cadrul Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei., transmite Info-Prim Neo cu referire la sursa citată.