logo

Ministrul de externe al Lituaniei vine la Chişinău


https://www.ipn.md/ro/ministrul-de-externe-al-lituaniei-vine-la-chisinau-7965_997327.html

Ministrul afacerilor externe al Republicii Lituania, Audronius Azubalis, efectuează o vizită de lucru la Chişinău în perioada 25-26 aprilie. Vizita are loc la invitaţia omologului său moldovean, Iurie Leancă, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, programul vizitei şefului diplomaţiei lituaniene va include întrevederi bilaterale cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, şi cu preşedintele Parlamentului, Marian Lupu. De asemenea, în cadrul vizitei miniştrii de externe vor participa la lucrările celei de-a 3-a Reuniuni a Comisiei moldo-lituaniene de cooperare în domeniul integrării europene, care vizează mai multe aspecte de colaborare sectorială. Pe agenda discuţiilor se vor afla subiecte de interes comun privind cooperarea bilaterală, securitatea regională şi internaţională, precum şi colaborarea celor două ţări în vederea promovării reformelor şi avansării Republicii Moldova în dialogul moldo-comunitar, în special în contextul preluării preşedinţiei Consiliului UE de către Lituania în a doua jumătate a anului 2013.