logo

Ministru Spatari demisionează


https://www.ipn.md/ro/ministru-spatari-demisioneaza-7965_1094510.html

Ministrul muncii și protecției sociale, Marcel Spatari, demisionează. Anunțul a fost făcut într-o conferință de presă susținută luni la Guvern împreună cu premierul Natalia Gavrilița, transmite IPN.

Șefa executivului i-a mulțumit ministrului, precizând că pe durata mandatului său au fost lansate reforme importante pe piața muncii, a fost elaborat un program național de acordare a compensațiilor energetice, precum și a fost modernizată legislația cu privire la creșe etc. „Vă mulțumesc, domnule Spatari, pentru că ați venit în echipa guvernamentală, pentru că ați depus un efort enorm de leadership, managerial, profesional, cu multă dedicație, integritate. Vă mulțumesc pentru reformele implementate, rezultatele obținute și mizez în continuare pe contribuția dumneavoastră”, a notat Natalia Gavrilița.

La rândul său, Marcel Spatari a declarat că, acum un an și jumătate, a acceptat cu încredere să facă parte din actuala garnitură guvernamentală, iar astfel a putut contribui la reformele promovate și la îmbunătățirea politicilor sociale. „Astăzi am depus cererea prin care la Ministerul Muncii și Protecției Sociale se va produce o schimbare. Plecarea mea din funcție este o decizie strict personală, dar în același timp este asumată și pregătită, coordonată din timp cu colegii”, a spus Marcel Spatari.

În aceeași conferință, a fost prezentat noul ministru, Alexei Buzu, director executiv al Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare.

Marcel Spatari a fost desemnat ministrul muncii în Guvernul Gavrilița în august 2021. Până a deveni ministru, a fost director general Syndex România, membru a grupului francez Syndex. A oferit consultanță pe subiecte social-economice, dreptul muncii și relații industriale pentru companii și reprezentanți ai salariaților din Republica Moldova, România și Uniunea Europeană.