logo

Ministru în exerciţiu: Obiectivele Strategiei de reformă în justiţie, implementate în proporţie de 75-80%


https://www.ipn.md/ro/ministru-in-exercitiu-obiectivele-strategiei-de-reforma-in-justitie-implementate-7967_1024712.html

În anul 2015, obiectivele Strategiei de reformă a sectorului justiţiei au fost implementate în proporţie de 75-80%. Unul dintre cele mai importante obiective pentru anul curent, care se regăsesc în Strategia pentru anii 2011-2016, este încheierea reformei procuraturii prin aplicarea legii. Solicitat de IPN, ministrul în exerciţiu al justiţiei, Vladimir Cebotari, a declarat că implementarea Strategiei depinde în mare măsură de situaţia politică din Republica Moldova.

„Cele mai importante obiective, probabil, sunt şi cele mai mari restanţe. Acestea ar fi cadrul conex Legii procuraturii, adică ceea ce ţine de Codul de Procedură Penală în mod special. De asemenea, instituţiile de integritate, mă refer la noua Lege cu privire la declararea averilor şi intereselor, cadrul conex cu aceasta şi Legea de reformare a Comisiei Naţionale de Integritate”, a declarat Vladimir Cebotari.

Potrivit ministrului, până la finele anului trebuie să fie realizate aproximativ 200 de acţiuni. În opinia sa, situaţia politică din ţară influenţează foarte mult nivelul de implementare a Strategiei.

„În cea mai mare parte, implementarea Strategiei depinde de stabilitatea politică, cât ar părea de paradoxal pentru că noi putem să scriem multe proiecte, cele mai multe dintre ele trebuie să fie aprobate în Parlament. Legislativul trebuie să fie unul lucrativ şi trebuie să existe un Guvern funcţional. Or, astăzi la noi nici Guvernul nu poate aproba proiecte de acte legislative şi nu le înaintează Parlamentului. Legislativul neavând o majoritate, nu le poate aproba şi aici suntem cei mai mari restanţieri”, a specificat ministrul în exerciţiu.

Strategia de reformă a sectorului justiţiei pentru anii 2011-2016 a fost elaborată de către Ministerul Justiţiei în urma unor consultări publice şi cu instituţiile-cheie din sectorul justiţiei.