Miniştrii la raport - cel mai slab să plece

{Articol preluat din VIP MAGAZIN, nr.100 din luna septembrie 2012} [Paradoxuri] - Privit separat, fiecare dintre membri Guvernului emană o imagine de figură politică solidă, realizată, într-o măsură mai mare sau mai mică. Însă, imaginea fiecărui dintre membrii Guvernului păleşte, când o percepem în calitate de element al unui tot întreg, cum este logic să fie Cabinetul de Miniştri. Mai mult, imaginea Guvernului în ansamblu, este mai ştearsă decât imaginea fiecărui membru al său, luat în parte. Această observaţie nu se referă doar la imaginea primului ministru care domină atât imaginea fiecărui ministru în parte, cât şi a Guvernului în întregime. Este o situaţie benefică pentru starea de lucruri din ţară şi pentru şansele de îmbunătăţire a ei? Dacă situaţia din Guvern şi din ţară trebuie schimbate, este mai eficient să schimbi multe elemente care par a fi mai slabe sau un element „prea puternic”, sau şi una, şi alta, sau nici una, nici alta? - În cazul unor remanieri guvernamentale, fireşti şi necesare în anumite condiţii, nu este obligatoriu că cei ce vor pleca, vor fi cei mai slabi, precum nu este obligatoriu ca cei de vor rămâne să fie cei mai tari. Multe vor depinde de gradul de influenţă pe care o are actualul ministru în propria formaţiune politică ce l-a delegat în Guvern sau, mai bine zis, asupra liderului/liderilor propriei formaţiuni. Forma de influenţă poate fi diferită, în funcţie de nivelul de profesionalism, de gradul de devotament personal, de potenţialul financiar, de relaţiile de prietenie şi rudenie, de percepţia acestuia în ochii presei etc. Nu este exclusă nici varianta ca, în anumite situaţii, să fie solicitată demisia, în primul rând, a miniştrilor cu mai multă poziţie proprie. Astfel, eventualele remanieri viitoare pot fi mai degrabă un târg la nivelul liderilor AIE: „eu îţi dau capul (sau „nu ţi-l dau”) ministrului cutare, dacă mi-l ceri, da' tu pe cine (sau „ce”) îmi dai în schimb?”. Conform logicii generale şi a logicii „mesajului către naţiune”, lansat de primul ministru acum un an şi ceva, anume Vlad Filat va fi cel care va avea iniţiativa în privinţa remanierilor guvernamentale. Ţinând cont şi de aceste considerente comune, poziţia fiecărui membru al Cabinetului de Miniştri este percepută, în special, de reprezentanţii presei, în mod diferit. [Iurie Leancă, viceprim-ministru, ministrul afacerilor externe şi integrării europene] are cea mai sigură poziţie în Guvern, chiar dacă este primul şi unicul ministru din toată perioada de independenţă a Moldovei, cu atât mai mult până la ea, care a declarat că îşi va da demisia, dacă nu obţine anumite rezultate către o anumită perioadă de timp. Este clar demult că nu va reuşi să se ţină de cuvânt, dar tot atât de clar este că demisia pe care o va prezenta, nu va fi acceptată. Poziţia se datorează profesionalismului personal, precum şi al echipei ministeriale, şi susţinerii mari pe care o are în exterior. Aceasta în pofida suportului foarte fragil pe care i-l oferă situaţia internă din ţară, unde procesul de reforme merge anevoios, dacă merge. Cu presa reuşeşte să rămână în limitele relaţiilor oficiale, care nu a fixat nicio implicare a ministrului în scandaluri, inclusiv verbale, ceea ce constituie mai degrabă o raritate pentru politica moldovenească. Cu anumite excepţii, poate, nu răspunde la telefonul mobil pentru a oferi comentarii la teme „fierbinţi”, abordate de presă şi presa nu îl taxează pentru aceasta. Serviciul de presă, deşi incomplet în ultimul timp, reuşeşte să menţină la nivel imaginea şefului diplomaţiei moldoveneşti. În sondajele de opinie la care am participat până acum în calitate de expert l-am apreciat de fiecare dată pe ministrul afacerilor externe şi integrării europene cu nota maximală – 10. [Valeriu Lazăr, viceprim-ministru, ministrul economiei] este activ şi mobil, agenda publică zilnică este plină şi variată. Are imagine de politician modern, cu viziuni moderne, apreciate, se pare, în exterior. Dar poate fi primul sau unul dintre primii miniştri din actualul Guvern care va trebui să plece. Acum câteva luni, a lansat declaraţii că, pentru a putea lucra mai eficient în Guvern, ar putea renunţa la funcţia de vicepreşedinte al PDM. Întâmplător sau nu, declaraţiile au fost făcute în imediata apropiere de „congresului reformator” al PDM care a desemnat conducerea „nouă” a formaţiunii. Întâmplător sau nu, imediat după congres, prim-vicepreşedintele PDM, Vlad Plahotniuc, responsabil de reformarea partidului, a lansat o aluzie destul de străvezie în acest sens. „Delegăm oameni în Executiv, cărora le revin anumite responsabilităţi, dar avem situaţii când ei uită de obiectivele pe care partidul şi le-a asumat în faţa oamenilor. Anume din acest motiv, conform planului de reformă, vicepreşedinţii PDM vor fi persoane care nu vor face parte din Guvern”, a spus Plahotniuc. Un vicepreşedinte al partidului are o anumită pondere în partid şi o anumită trecere la liderul/liderii partidului. Ffără această titulatură, persoana devine un „simplu ministru” sau chiar un „simplu viceprim-ministru”. Şi aceasta după ce Valeriu Lazăr s-a lăsat antrenat în disputele mai vechi dintre Filat şi Plahotniuc, de partea unia dintre ei. Se pare că, în ultimul timp, relaţiile cu premierul s-au ameliorat. Se pare că despre astfel de situaţii se spune „de-al nostru printre străini şi străin printre ai săi”. Întâmplător sau nu, în aceeaşi perioadă, Valeriu Lazăr, a făcut câteva mişcări suplimentare pentru apropiere de presă şi, în special, de lideri de opinie din presă. Valeriu Lazăr merită un 8 consolidat. [Eugen Carpov, viceprim-ministru,] este una dintre persoanele cu care este asociat bunul (relativ) mers al lucrurilor în procesul de negocieri pentru soluţionarea conflictului transnistrean. Este destul de vizibil în viaţa publică, este în relaţii bune cu presa, răspunde la telefonul mobil, atunci când este solicitat. Dar nu din acest motive nu va pleca din Guvern. O imagine asemănătoare, dacă nu şi mai bună, a avut-o Victor Osipov care a ocupat aceeşi funcţie până la el în Guvernul AIE 1, dar nu s-a mai regăsit în Cabinetul AIE 2. Conform algoritmului AIE, funcţia îi revine partidului lui Vlad Filat şi Vlad Filat şi-a făcut deja remanierile printre propriii miniştri, astfel încât şi-a asigurat dreptul doar să ceară demisii partenerilor de coaliţie, nu şi să ofere. Şi-apoi cine dintre parteneri ar putea pretinde la o funcţie de felul acesta care numai dureri de cap poate aduce: nici tu bani, nici tu imagine, nici tu rezultate previzibile... Nota 8 pentru viceprim-ministrul pentru reintegrare. [Mihai Moldovanu, viceprim-ministru,] este şi el activ, dinamic, veşnic în activităţi şi şedinţe cu multă lume şi probleme multe. Reuşeşte să se întreţină cu presa, răspunde la telefoanele mobile. Dar este şi el printre candidaţii la plecare, pentru că rezultatele reale, concrete, sesizabile de către cetăţeni, ale oricărei guvernări, se pot vedea în special, dacă nu în exclusivitate, în segmentul pe care îl patronează, sfera socială. Şi rezultatele reale, concrete, sesizabile întârzie, cel puţin. De regulă, la anumite etape, este nevoie de „ţapi ispăşitori”. În acelaşi timp, funcţia politică ingrată pe care o ocupă îl poate salva, pentru că, din motivele expuse mai sus, nu o jinduiesc prea mulţi politicieni. Astfel de funcţii se oferă, de regulă, opoziţiei, în cazul unor coaliţii largi, zise „de salvare naţională”, sau partenerilor cu mandate mai puţine, în cazul unor coaliţii mai înguste. Nota 7. [Veaceslav Negruţa, ministrul finanţelor] va rămâne în funcţia pe care o deţine din mai multe motive. [Unu:] Deja a fost demis unul din subalternii săi cei mai apropiaţii din punct de vedere ierarhic – şeful Inspectoratului Fiscal de Stat, pentru probleme grave în acumularea impozitelor la buget, respectiv, pentru lipsirea guvernării de instrumente reale de îmbunătăţire a situaţiei din ţară. Dacă ar fi fost cazul, „capul” ministrului urma să zboare înaintea sau concomitent cu al şefului fiscului. [Doi:] Funcţia aparţine PLDM şi Vlad Filat şi-a făcut demisiile. Un nou ministru, care ar avea nevoie de multe luni ca să intre în temă, la cel mai important minister după toate criteriile, i-ar crea primului ministru probleme grave de tot şi este firesc că acesta nu şi le doreşte. [Trei:] Ministrul Finanţelor este mai puţin vizibil în viaţa publică şi aceasta, în mod paradoxal, îi asigură carierei sale continuitate. Norocul, dar şi nenorocul lui, este că majoritatea presei moldoveneşti nu se prea pricepe şi, se pare, nici nu vrea să priceapă în finanţe, ca şi în economie, în ansamblu. Presei noastre îi vine mai lesne să se hrănească de pe urma rămăşiţelor de scandaluri reale şi inventate de ea însăşi, decât să pătrundă în problemele finanţelor publice. Astfel încât nu există prea multe dovezi că ministrul finanţelor îşi face foarte bine jobul, dar nici pretenţii întemeiate nu are cine să-i înainteze în public. Menţinerea tensiunilor dintre guvernare şi comunitatea de afaceri este una dintre responsabilităţile mari ale actualului ministru de finanţe, care nu a ştiut să le atenueze. Nota 7. [Oleg Efrim, ministrul justiţiei] are şanse să rămână nu doar în Guvern, ci şi în Istorie. Este activ şi principial, îşi demonstrează din când în când caracterul, luându-se de piept cu reprezentanţi ai sistemului de justiţie, ba retrăgând o licenţă de notar, ba scoţând pe linie moartă un executor judecătoresc implicat în atacuri raider. Este de bănuit că nu-i este uşor să facă astfel de gesturi, pentru că, iar, este de presupus, că sistemul opune rezistenţă mare. Şi dacă tot nu va fi schimbat cu altă persoană în viitorul previzibil (graţie pct. Doi din articolul precedent, or, Ministerul Justiţiei este al doilea ca importanţă, după cel al Finanţelor), Oleg Efrim este condamnat să ducă la capăt mult promisa şi mult aşteptata reformă a justiţiei, cel puţin pe segmentul pe care îl gestionează. Sau să declare public de ce nu o poate face (sau din cauza cui), dacă nu poate. Este uşor abordabil de presă, inclusiv direct, la telefonul mobil. Are şi un serviciu de presă bine pus la punct. În consecinţă - nota 9. [Dorin Recean, ministrul afacerilor interne,] alături de ministrul educaţiei, va fi ultimul ministru demis din componenţa actualului Guvern. Pentru că este ultimul nou numit, alături de ministrul educaţiei. Deocamdată, face impresia unui om care ştie ce face, chiar dacă nu este din domeniu. A lăsat să se înţeleagă că reformarea MAI-ului moldovenesc ar avea multe în comun cu reformarea poliţiei georgiene. Acolo, într-o singură zi de august 2004, au fost concediaţi 15 mii de ofiţeri de poliţie şi ai inspectoratului auto de stat. Deocamdată, nu se cunoaşte cât de abordabil este pentru presă, dar se cunoaşte deja că a redus din personalul care se ocupa de relaţiile cu presa. Nota între 7 şi 8, cu avans. [Vitalie Marinuţa, ministrul apărării] este ferm pe poziţii în promovarea politicilor de apărare după model european şi american. Nu va fi demis datorită sprijinului pe care trebuie să-l aibă din partea europenilor şi americanilor. Cel puţin, premierul nu-şi va vrea o problemă suplimentară pe cap în relaţiile cu partenerii şi finanţatorii externi. Cu toate că este personal implicat în comercializarea armamentului către o anumită ţară din CSI, respectiv, în deteriorarea relaţiilor cu altă ţară din SCI, nu riscă să repete soarta altui ministru al apărării, Valeriu Pasat, care a stat la puşcărie pentru presupuse fraude legate de comercializarea MIG-urilor. Nici Pasat, nici Marinuţa şi nimeni altul nu poate vinde armament fără ştirea superiorilor, care sunt primele persoane în stat. În cel mai rău caz, dacă s-au încălcat legea şi/sau acordurile internaţionale, puşcărie trebuie să facă şi executorii, dar şi cea care au aprobat tranzacţia. Deşi mai puţin în ultimul timp, este vizibil în spaţiul public, în reţelele de socializare, are grijă de imaginea sa şi prin fortificarea serviciului de presă al ministerului. Nota 8. [Marcel Răducan, ministrul dezvoltării regionale şi construcţiilor,] este pe jumătate la lumină, pe jumătate în umbră privind vizibilitatea în viaţa publică. Aproximativ aşa stau lucrurile şi în ramura pe care o patronează. În ajunul Zilei Constructorilor din anul acesta, însuşi ministrul a apreciat că situaţia în ramură nu este cea pe care şi-o doreşte, dar nu este la fel de rea ca 2 ani în urmă sau chiar ca anul trecut. „Totul este în comparaţie, avem mult de lucrat, situaţia nu este la fel de bună cum ne-am dori, dar nici foarte rea”, a spus Marcel Răducan. În acelaşi timp, ministrul afirmă că ramura a înregistrat o creştere semnificativă de 9% de la începutul anului. Iar aceasta înseamnă fie că, anterior, a existat un nivel foarte jos, de care este responsabil tot domnul ministru, comparativ cu care s-a înregistrat creşterea, fie că domnul ministrul nu-şi poate vinde „marfa”, adică imaginea. Ambele explicaţii ar putea trage la cântar, dacă funcţia sa va deveni „obiect de târg politic”. Nota 7. [Vasile Bumacov, ministrul agriculturii,] are comportament şi reacţie de politician, chiar dacă afirmă frecvent câ nu este şi nu vrea să fie politician. Se descurcă bine în politicile agrare, ştie ce vrea şi cum să obţină ceea ce vrea. Poate de aceea şi-a menţinut poziţiile destul de puternice, în pofida secetei şi altor calamităţi naturale din ultimul timp, dar şi a presiunilor sub formă de acţiuni de protest, desfăşurate de o parte din producători agricoli. Foarte sociabil, în special, cu presa, ştie să-şi menţină imaginea, inclusiv, prin serviciul de presă, dar şi la modul direct, inclusiv, răspunzând la telefoane „la orice oră de zi şi de noapte”. Frecventează des cluburile de presă ale elitei jurnalistice, pe alocuri, le „orientează”. Nota 9. [Anatolie Şalaru, ministrul transporturilor şi infrastructurii drumurilor] ar putea fi unul dintre miniştrii solicitaţi să plece, dar nu este obligator că va şi pleca. Deşi în ultimul timp s-au mai atenuat, zvonurile privind disensiunile dintre el şi primul ministru fac destul de previzibile acţiunile lui Vlad Filat în acest sens. Este adevărat că şi superiorul ministrului pe linie de partid, Mihai Ghimpu, este la fel de previzibil în acest caz. Au existat mize şi mai mici pentru care liderul PL a ameninţat cu părăsirea AIE. Este puţin probabil că va fi jertfit un ministru care administrează multe milioane de euro, în special din sprijinului venit din afară. Un om nou, eventual, tot de la PL, ar avea nevoie de prea mult timp pentru a prelua controlul asupra acestor circuite. Iar timp nu prea este, pentru că următoarele alegeri parlamentare deja bat la uşă. Este prea ascultător de propriul serviciu de presă, care îi interzice să dea jurnaliştilor numărul telefonului său mobil. Păcat, pentru că a revenit acum în marea politică şi graţie imaginii publice pe care a obţinut-o datorită comunicării cu mase largi de oameni la modul direct, dar şi prin intermediul presei. Nota 7. [Gheorghe Şalaru, ministrul mediului,] este un ministru inteligent, cult, deschis, aşa cum îi stă bine unei persoane din tagma ecologiştilor veritabili. Este mai puţin politician şi are mai puţină grijă de imaginea sa de politician. Ambele aceste trăsături reflectă starea de lucruri din domeniul patronat şi vor trage la cântar în eventualitatea solicitării demisiei. Şeful său de partid, Mihai Ghimpu, ar putea să nu aibă prea multe pârghii şi interes să-l salveze. Nota 7. [Maia Sandu, ministrul educaţiei,] a lăsat şi ea impresia că ştie ce vrea. La câteva ore după intrarea în funcţie a obţinut de la Guvern majorarea statelor de personal ale ministerului, în condiţiile în care de la toţi se cer reduceri de personal. Dar încă nu se ştie, dacă ştie cum să obţină ceea ce vrea. Cel puţin, ar putea fi pusă în situaţia să poată conta mai puţin pe sprijinul presei. A evitat din start, cel puţin în cazul unor jurnalişti, să ofere numărul său de telefon mobil şi a avut justificări teoretice pentru aceasta: „Unde aţi mai văzut ca miniştrii din alte ţări să comunice la direct cu presa? Pentru aceasta există serviciul de presă”. Este adevărat că serviciul de presă al ministerului este unul dinamic şi destul de modern. Dar doamna ministru, se pare, că încă nu cunoaşte ceea ce cunoaşte studentul de la anul I al Facultăţii de jurnalism (şi ştiinţe ale comunicării): jurnalismul şi comunicarea sunt lucruri foarte diferite şi una nu o poate fi înlocuită de cealaltă. Angajaţii serviciilor de presă sunt funcţionari (publici) ai instituţiei şi ei au sarcina, în exclusivitate, să facă imagine, sau să informeze în limitele imaginii favorabile a ministerului şi ministrului, pentru aceasta primesc leafa. Presa care se respectă nu poate înghiţi tot ce li se serveşte sub formă de PR, pentru că ea are altă sarcină: să scoată la judecata publicului şi ceea ce nu sunt interesate autorităţile să scoată. În plus, în orice ţară, funcţia de ministru este una eminamente politică, care presupune şi deschidere publică maximă, în special, directă, nu doar intermediată de serviciile de presă. În plus, ceea ce i se permite, din mai multe motive, de exemplu, unui ministru de externe, în sensul transparenţei, nu i se permite ministrului educaţiei, de exemplu. Este adevărat că, acum, serviciile de presă de la majoritatea ministerelor sunt active şi moderne în comunicare, comparativ cu perioada guvernării comuniste, dar această stare de lucruri are şi partea sa bună, şi partea mai rea: manipulării publicului au devenit mai profesioniste. În aceste condiţii, sporeşte rolul presei, veritabile. Nota 7, cu avans. [Boris Focşa, ministrul culturii] chiar că ar trebui să plece. Poate că el este un ministru şi un om bun, poate, pur şi simplu, nu are noroc, dar nu a reuşit să evite mai multe scandaluri, după care miniştrii din alte ţări demisionează benevol. Inclusiv, scandalul cu poliţia rutieră, cel cu „şefa cabinetului”. Apropo, foarte recent un ditamai Artist al Poporului de la Opera Naţională se plângea într-o conferinţă de presă că secretara domnului ministru îi trânteşte telefonul în nas, refuzând să comunice. Să fie oare „şefele de cabinet” şi „secretarele” mai tari decât ministrul? Sau poate că acestea îl reprezintă? De altfel, lipsa de voinţă sau de capacitate de a gestiona situaţia de conflict care de câţiva ani a divizat cel mai important teatru din ţară, vorbeşte şi ea de la sine. Char dacă ministrul culturii răspunde personal la telefoanele presei, serviciul său de presă este mai mult inexistent decât activ, în percepţia presei. Din considerentele de mai sus - nota 6 [Valentina Buliga, ministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei,] va rămâne, trebuie să rămână şi nu poate să nu rămână în funcţie. Şi pentru că este foarte vizibilă şi eficientă la locul ei, şi pentru că a fost mult timp unica femeie din actuala echipă guvernamentală, şi pentru că s-ar putea să nu se găsească prea mulţi bărbaţi care să-şi dorească acest fotoliu foarte incomod. Vorba altei femei ex-ministru, Valentina Badrajan, referitoare la o situaţie prin care i-a fost dat să treacă împreună cu o altă femeie cu funcţie publică, pe vremuri: „Mulţumim bărbaţilor neamului că ne-au încredinţat nouă, două femei vrednice, această misiune”. Cele două „femei vrednice”, au adus mai mulţi ani în urmă câţiva saci de hârtii de valoare în sumă totală de mai multe milioane de dolari tocmai de la Moscova, în vagon obişnuit de tren, fără bodyguazi... Nota 8, pentru vrednica ministră . [Andrei Usatîi, ministrul sănătăţii] are şi el imagine de om politic activ, dinamic, eficient, în special, pe linia colaborării cu organismele internaţionale, din contul cărora se realizează anumite proiecte de vizibilitate în Moldova. Este abordabil de presă, inclusiv la telefon mobil, ceea ce denotă capacitatea de apreciere rapidă a situaţiei şi de adoptare a deciziilor în situaţii nestandard. Menţine activ serviciul său de presă. Dar încă nu are credibilitatea deplină în percepţia societăţii şi a presei, eventual, din motiv că proiectele internaţionale respective nu au o pondere semnificativă în situaţia generală din domeniu şi, poate, pentru o anumită doză de nesinceritate pe care şi-o permite. Cazul demiterii recente a viceministrului Mihai Magdei, „conform cererii depuse”, atunci când acesta a aflat despre demitere din presă, ar putea fi relevant în acest sens. Datorită calităţilor de mai sus, precum şi „punctului Doi”, nu va pleca din Guvern în cadrul eventualelor remanieri viitoare. Nota 8. [Ion Cebanu, ministrul tineretului şi sportului] ar fi şi el unul dintre candidaţii la plecare, deşi este şi el activ, dinamic şi vizibil. Motivele ar putea fi aceleaşi ca şi în cazul ministrului mediului, Gheorghe Şalaru. Nota 7. [Pavel Filip, ministrul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor] nu va fi cedat de liderii propriului partid, chiar dacă primul ministru sau altcineva ar solicita demisia. Nu se ştie cu exactitate, iar aceasta înseamnă că aşa este percepţia actuală a ministrului în ochii presei cel puţin, dacă aceasta se va întâmpla graţie profesionalismului său în funcţia dată. Se poate afirma, însă, cu mai multă siguranţă că şi în acest caz pot fi valabile referinţele de mai sus privind circuitele financiare ale unul minister bogat, apropierea alegerilor parlamentare, pe care PDM le-a simţit cel mai devreme dintre formaţiunile politice membre ale AIE. Nota 7. [Valeriu Vasilică, director Info-Prim Neo, pentru VIP Magazin] {[Notă Info-Prim Neo:] Felicitări mari şi sincere pentru colegii de la VIP MAGAZIN pentru acest al 100-lea număr de revistă. Felicitări şi aprecieri pentru că mai mulţi ani în urmă au abordat un domeniu aproape inexistent, în adevăratul sens al cuvântului, în Republica Moldova de atunci. Felicitări şi pentru că, atunci când nu au găsit modele în realitate, au creat multe din faţetele fenomenului VIP în Republica Moldova, fixând pentru acesta ştachete înalte, de care societatea moldovenească este şi va fi obligată să ţină cont.}