Miniştrii afacerilor externe ai ţărilor Benelux, Didier Reynders (Belgia), Frans Timmermans (Ţările de Jos) şi Jean Asselborn (Luxemburg), efectuează joi, 5 septembrie, o vizită comună în Republica Moldova. Cei trei oficiali vin în Moldova la invitaţia viceprim-ministrului, ministrului afacerilor externe şi integrării europene, Natalia Gherman, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al ministerului de externe, vizita miniştrilor celor trei state membre fondatoare ale Uniunii Europene în ajunul Summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius vine să reconfirme sprijinul pentru agenda de reforme a Republicii Moldova. Oficialii vor avea întrevederi cu preşedintele ţării, Nicolae Timofti, preşedintele Parlamentului, Igor Corman, prim-ministrul Iurie Leancă şi viceprim-ministrul, Natalia Gherman.
Vizita înalţilor oficiali europeni confirmă continuitatea dialogului politic şi diplomatic cu cele trei state, menit să aprofundeze relaţiile de prietenie şi cooperare ale Republicii Moldova cu ţările Benelux şi să promoveze subiecte de actualitate de pe agenda bilaterală comună, se mai spune în comunicatul ministerului de externe.