În fiecare domeniu din componența Ministerului Educației, Culturii și Cercetării se atestă probleme legate de gestionarea banilor publici, dar și lipsa criteriilor pentru finanțare din banii publici. Declarația aparține ministrei educației, culturii și cercetării, Liliana Nicolaescu-Onofrei, făcută la emisiunea „Cutia Neagră” de la postul TV8.
Potrivit ministrei, odată ajunsă în funcție, a remarcat că în domeniul sportiv lipsește claritatea privind criteriile de finanțare a federațiilor sportive. Altfel spus, finanțarea acestora nu s-a făcut ținându-se cont de probele sportive la care Moldova se poate califica.
Totodată, au fost alocați bani pentru activitățile la care nu neapărat trebuie să meargă sportivii pentru a se califica la concursuri. „În unele cazuri putem zice că sunt activități de turism sportiv”. Ea spune că eforturile ministerului sunt acum îndreptate spre auditarea a tot ce înseamnă gestiunea banului public în acest sector.
Și în domeniul cultural, susține Liliana Nicolaescu-Onofrei, e nevoie de transparență și claritate, mai ales în finanțarea proiectelor culturale.
Liliana Nicolaescu-Onofrei a menționat că unele persoane achită sume mizere pentru închirierea unor încăperi. „La Centrul național pentru pregătirea loturilor olimpice, o sală de peste 200 m2 este arendată doar cu 1600 de lei pe lună de către fostul deputat PDM Constantin Țuțu și acoliții săi, în situația când în gestiunea Centrului este și căminul pentru sportivi care este într-o stare deplorabilă”, spune ministra. Dar, există și situația inversă, când unele școli sportive sunt nevoite să achite bani mari pentru chirie.
În lista acelorași încălcări, potrivit ministrei educației, se înscrie și „proiectul fraudulos cu Arena Chișinău, care a fost chiar girat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării”.
Ministra declară că nu poate vorbi despre scheme de corupție în educație și cercetare. „De curând a fost aprobat un Plan național pentru cercetare și inovare, cu domenii distincte de prioritate. Până nu demult institutele de cercetare erau în gestiunea Academiei de Științe, tot ea gestiona și fondurile. Acum, având acest program cred că vom putea să canalizăm în alt mod, pe bază de concursuri, partea de finanțare pentru cercetare”, a conchis Liliana Nicolaescu-Onofrei.
Ministra educației a remarcat că în privința problemelor existente trebuie să ia măsuri în primul rând Autoritățile Publice Locale. Totodată, comunitatea trebuie să le semnalizeze și să pună presiune pe APL-uri, dacă acestea nu reacționează.