logo

Ministerul Tineretului şi Sportului prezintă condiţiile de participare la concursul „Capitala Tineretului 2012”


https://www.ipn.md/ro/ministerul-tineretului-si-sportului-prezinta-conditiile-de-participare-la-concur-7542_1064818.html

Ministerul Tineretului şi Sportului prezintă condiţiile de participare la concursul „Capitala Tineretului 2012”

Comunicat de presă

Chişinău, 13 octombrie 2011 –
  Ministerul Tineretului şi Sportului invită jurnaliştii la o conferinţă de presă, care va avea loc luni, 17 septembrie, ora 11.00, în sala de conferinţe INFO-PRIM NEO. În cadrul conferinţei vor fi prezentate condiţiile de participare la concurs şi dosarul de aplicare.

Este vorba de iniţiativa MTS şi CNTM, care au lansat cea de-a doua ediţie a concursului „Capitala Tineretului”. Dosarele de aplicare urmează a fi depuse pînă la 10 noiembrie iar localitatea care va corespude perfect cerinţelor concursului va fi desemnată ”Capitala Tineretului 2012”. Iniţiativa este parte a programului de acţiuni pentru tineret şi o continuitate a primei ediţii de succes, în anul 2010 în cadrul Anului Internaţional al Tineretului.

„Capitala Tineretului” este un concurs preluat din experienţa Forumului European de Tineret şi presupune alegerea unui oraş din republică căruia i se oferă titlul de capitală a tineretului, unde în decurs de un an se desfăşoară mai multe activităţi pentru tineri ale autorităţii publice locale, ONG-uri regionale şi naţionale, organizaţii internaţionale precum şi ale Ministerului Tineretului şi Sportului. Scopul acestei acţiuni în R. Moldova este de a concentra activităţile pentru tineri în centrele raionale şi oraşele din rpublică.

La concurs pot participa autorităţile administraţiei publice locale de nivelul I (Primării orăşăneşti sau Consilii locale orăşăneşti), cu excepţia municipiului Chişinău şi oraşului Ungheni (titulară ”Capitala Tineretului 2011”). 

În localitatea care va fi selectată „Capitala Naţională a Tineretului 2012” urmează a fi desfăşurate acţiuni ce vor avea ca obiective
sporirea participării tinerilor in procesul de luare a deciziilor; participarea activă a tinerilor în promovarea şi dezvoltarea politicilor de tineret; informarea tinerilor despre posibilităţile de dezvoltare culturale, educaţionale şi antreprenoriale; crearea parteneriatelor regionale în domeniul politicilor de tineret.

Pentru a participa la concurs, Administraţia Publică Locală trebuie să depună un dosar de aplicare, care va include formularul de aplicare în formatul solicitat şi dovada scrisă (scrisoare/acord comun) din partea Autorităţilor Administraţiei Publice Locale de nivelul I / II în care sa fie specificat suportul, inclusiv financiar, pe care şi-l asumă instituţiile publice în desfăşurarea activităţilor în cadrul Capitalei Tineretului. Comisia va ţine cont şi de faptul dacă activităţile planificate în Capitala Tineretului de către APL vor fi parte integrantă a Strategiei Locale şi Naţionale de Tineret.

Conform cerinţelor înaintate, în Capitala Tineretului pot fi desfăşurate: activităţi de simulare a proceselor, instituţiilor şi mecanismelor de luare a deciziilor; a
ctivităţi de promovarea a oportunităţilor de dezvoltare personală şi profesională; iniţiative în care tinerii să se implice pentru a dobândi experienţă în domeniul profesional, precum team work, team management, project management, effective communication; activităţi de tineret creative şi inovative în scopul dezvoltării şi îmbunătăţirii serviciilor de tineret; proiecte în colaborare cu agenţii economici pentru ca potenţialul angajator să se implice în dezvoltarea viitorilor angajaţi; promovarea orientării vocaţionale la nivel regional; maraton: tinerii promovează un mod sănătos de viaţă prin mişcare; difuzare de filme (documentare, artistice, educaţionale); open-spaces pe diferite teme (educaţie, voluntariat); discotecă globală, în care se promovează mesaje globale pentru tineri; întâlniri a tinerilor cu personalităţi de vază (inclusiv din afara R. Moldova); seminare de informare cu privire la politicile de tineret; seminare de informare cu privire la oportunităţile educaţionale, culturale şi de dezvoltare profesională în ţară; seminare de instruire pe tematici prioritare de tineret; seminare de consultare cu privire la arealul de interese al tinerilor din Capitala Tineretului cu scopul diversificării activităţilor; organizarea concursurilor de tineret, precum şi alte activităţi ce corespund priorităţilor Strategiei Naţionale / Locale de Tineret.

Criteriile de evaluare includ: suportul financiar, confirmat din partea APL pentru a desfăşura activităţi în cadrul “Capitalei Tineretului” - ( 20 puncte); impactul şi asigurarea o continuităţii şi durabilităţii activităţilor din sectorul de tineret şi după finisarea anului de Capitală a Tineretului – (20 puncte); capacitatea de implementare, infrastructura locală a oraşului aplicant, resursele necesare pe tot parcursul anului în scopul desfăşurării activităţilor în cadrul ”Capitalei Tineretului” - (20 puncte); prezenţa unei abordări noi în lucrul cu tinerii. Activităţi inovative, progresiste incluse în Planul de acţiuni propus spre  aplicare în cadrul Capitalei Naţionale a Tineretului 2012 - (15 puncte); parteneriatul local, confirmat prin scrisori de suport din partea ONG-urilor de tineret locale, în care să fie constatat faptul ca acestea susţin APL în procesul de desfăşurare al activităţilor în cadrul ”Capitalei Tineretului” – (10 puncte); activităţi dedicate pentru tinerii cu dizabilităţi sau cei oportunităţi reduse – (10 puncte); dedicaţia, motivaţia şi interesul APL şi organizaţiilor de tineret locale din comunitatea aplicantă – (5 puncte).

Beneficiile participanţilor la consurs vor fi: vizibilitatea şi promovarea activităţilor pe durata titulaturii pe dimensiune naţională; comunicarea cu instituţiile şi organizaţiile internaţionale, partenerii de dezvoltare; participarea în elaborarea politicilor naţionale de tineret, consultarea politicilor; suportul financiar asigurat de Ministerului Tineretului şi Sportului; consolidarea parteneriatelor locale, între ONG-urile de tineret şi Adinistraţia locală; atractivitatea pentru parteneri, instituţii naţionale, finanţatori şi fundaţii.

Reamintim că dosarele de aplicare se depun până la 10 noiembrie 2011, pe adresa Ministerului Tineretului şi Sportului – Bd. Ştefan cel Mare 162, etajul 8, biroul 815, mun. Chişinău, R. Moldova.

Serviciul de presă al Ministerului Tineretului şi Sportului