logo

Ministerul Sănătății face precizări legate de autorizarea serviciilor de fertilizare in vitro


https://www.ipn.md/ro/ministerul-sanatatii-face-precizari-legate-de-autorizarea-serviciilor-de-7967_1105396.html

Până în prezent, niciun prestator de servicii medicale de fertilizare in vitro, fie public sau privat, nu deține autorizație eliberată de Agenția de Transplant, urmând ca în perioada următoare toți să se conformeze cerințelor noi. Cu precizări în acest sens vine Ministerul Sănătății în contextul unor informații din spațiul public referitoare la faptul că anumiți prestatori de servicii medicale în domeniul fertilizării in vitro ar activa fără autorizații eliberate de Agenție, transmite IPN.

În anul 2023 au intrat în vigoare modificările la Legea privind sănătatea reproducerii. Pentru punerea legii în aplicare era necesară adoptarea sau aprobarea unor norme de aplicare (metodologii, regulamente etc.), precum și constituirea unor organe prin prisma de racordare și transpunere a standardelor UE. „Luând în considerație că domeniul sănătății reproducerii este unul complex, adoptarea mecanismelor de punere în aplicare a legii a necesitat o perioadă de timp în care Ministerul Sănătății, în colaborare cu Agenția de Transplant și alte organe de resort, au întreprins măsurile corespunzătoare în acest sens. Totodată, prin ordinul ministrului a fost instituit organul care, conform legii, are atribuțiile și pârghiile legale necesare pentru finalizarea tuturor procedurilor”, se arată într-un comunicat de presă.

Conform poziției oficiale a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, în anul 2024 au fost contractate servicii de fertilizare in vitro cu patru prestatori privați, și anume: SC „Repromed” SRL, SRL „Medpharmconsult”, ICS „Health Forever International” SRL și SRL „Fertil Med”, care dețin documentele necesare perfectate și prezentate în condiții egale pentru contractarea și acordarea serviciilor respective în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare.