Ministerul Justiţiei a expediat Guvernului proiectul legii privind finanţarea partidelor
https://www.ipn.md/ro/ministerul-justitiei-a-expediat-guvernului-proiectul-legii-privind-finantarea-pa-7967_1003336.html
Ministerul Justiţiei a finalizat şi a expediat Guvernului spre aprobare proiectul Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative ce privesc finanţarea partidelor, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Justiţiei, prevederile proiectului reglementează noi condiţii de finanţare, din bugetul de stat, a partidelor, precum şi modul de utilizare a acestor surse. Autorii obligă formaţiunile politice ale căror venituri sau cheltuieli anuale depăşesc un milion de lei să comande un audit al rapoartelor de gestiune financiară cel puţin o dată la trei ani. De asemenea, a fost delimitată clar valoarea donaţiilor plătite de membri de cea a donaţiilor oferite în favoarea partidelor, acestea urmând a fi reflectate separat în contabilitatea fiecărei formaţiuni şi în rapoartele sale de gestiune financiară.
La fel, vor fi reduse limitele pentru contribuţiile individuale ale persoanelor fizice, la 20 de salarii medii pe economia naţională, şi celor juridice, la 40 de salarii medii, combinată cu descrierea detaliată a categoriilor de donaţii ce pot fi primite de către partide.
De asemenea, urmează a fi consolidat rolul Comisiei Electorale Centrale, prin acordarea dreptului de aplica sancţiuni şi stabilirea acesteia în calitate de agent constatator al contravenţiilor din domeniul finanţării partidelor şi a campaniilor electorale.
Per ansamblu proiectul urmăreşte modificarea a cel puţin şapte acte normative – Codul Electoral, Legea privind partidele politice, Codul Penal, Codul Contravenţional, Codul Audiovizualului, Codul Fiscal şi Legea Curţii de Conturi. Comisia de la Veneţia a anunţat că va examina proiectul în sesiunea sa plenară de pe 8 şi 9 martie, iar opinia acesteia va fi făcută publică pe 11 martie.