logo

Ministerul Industriei susţine că sistările de curent electric din Ucraina nu sunt posibile din considerente tehnice


https://www.ipn.md/ro/ministerul-industriei-sustine-ca-sistarile-de-curent-electric-din-ucraina-nu-sun-7966_965574.html

Deşi susţine că Ucraina nu poate sista livrările de energie electrică către R. Moldova, pe motiv că acest lucru nu este posibil din punct de vedere tehnic, Ministerul Industriei şi Infrastructurii (MII) afirmă că, în cazul în care aceasta se va întâmpla, există alternative pentru a se evita o criză energetică. Ministrul Vladimir Antosii a declarat, joi, 12 iulie, presei că stoparea livrărilor ar lăsa fără curent şi o parte din consumatorii din sudul Ucrainei, deoarece sistemele electro-energetice din Moldova şi Ucraina lucrează sincron. „În viaţă, însă, totul e posibil”, a mai spus ministrul, precizând că, în cazul sistărilor, R. Moldova ar avea alternativă pentru a ieşi din situaţia de criză, referindu-se la România şi Centrala de la Cuciurgan. Solicitat să comenteze acuzaţiile Kievului că RM fură energie electrică de la Ucraina, Antosii a răspuns evaziv, spunând: “Eu nu ştiu cine şi cum acuză, dar există contractul”. Ministrul a spus că Ucraina a insistat asupra majorării preţului la energie electrică livrată Moldovei începând cu 1 iulie şi în prezent se poartă discuţii pe această temă, fără a preciza ce preţ a solicitat ţara vecină. RM a propus, la rândul său, o majorare treptată, timp de 2 ani, pentru a evita şocul. În cazul în care Ucraina va cere un preţ foarte mare, RM este în drept să solicite taxe pentru tranzitarea energiei electrice pentru partea de sud a Ucrainei, pentru care în prezent ţara vecină nu plăteşte. O delegaţie a RM urmează să plece încă o dată în Ucraina, în a doua jumătate a lunii curente, pentru a negocia tariful la energia electrică. MII a mai spus că Centrala de la Cuciurgan a solicitat insistent ca, începând cu 14 iulie, să înceapă exporturile de curent spre România. Deocamdată nu a fost luată o decizie, dar Vladimir Antosii a declarat că Moldova va avea beneficii legate de plata de tranzit şi creşterea capacităţii de import de energie. Ministrul crede că există o legătură între presupusul ultimatum al Ucrainei şi dorinţa Cuciurganului de a exporta curent în România. În alt context, ministrul a spus că scumpirea energiei electrice este inevitabilă, având în vedere creşterea preţului la gazele naturale. Aderarea la Tratatul Comunităţii Energetice şi Uniunea pentru Coordonarea Transportului Energiei Electrice va conduce de asemenea la majorarea preţului la energia electrică, dar va asigura o securitate permanentă şi vor fi excluse diferite jocuri în jurul alimentării cu energie electrică a RM. R. Moldova urmează să ajungă, până la 16 iulie, la o înţelegere cu Ucraina privind creşterea preţului energiei electrice, în caz contrar ţara vecină ameninţă că va sista livrările către Moldova, care acoperă circa 2/3 din consumul intern. Ucraina insistă asupra tarifului de 0,031 dolari, în loc de 0,027 existent în prezent.