Ministerul Educației propune un concept de învăţământ la distanţă pentru elevii cu dificultăți cauzate de o dizabilitate. Instruirile online vor fi susținute de platforme care permit urmărirea în direct a lecțiilor, documentarea şi urmărirea programelor de instruire, a materialelor de curs, dar şi testarea cunoştinţelor dobândite, transmite IPN.
În cadrul instruirilor la distanță se vor aplica programe de recunoaştere a sunetului pentru elevii care prezintă dificultăţi în utilizarea mouse-ului sau a tastaturii, programe de mărire a imaginii de pe ecran. La fel, vor fi utilizate tastaturi care pot face mai uşoară redactarea pentru cei care au dizabilităţi motorii. Pentru copiii cu deficiențe de vedere urmează să fie aplicate programe de citire a informaţiei.
Dezvoltarea bazei tehnico-materiale va fi asigurată din contul mijloacelor bugetare şi a mijloacelor instituţiilor de învăţământ. Părintele sau reprezentantul legal al copilului care acceptă înscrierea copilului în cadrul sistemului de învăţământ la distanţă va trebui să depună o cerere către administrația instituției de învățământ în care învață elevul, indicând motivul solicitării şi anexând certificatele corespunzătoare.
Evaluarea finală, inclusiv examenul de bacalaureat, este obligatoriu pentru toţi elevii înscrişi în cadrul sistemului de învăţământ la distanţă.
Pentru învățământul la distanță vor putea opta elevii cu defectele dobândite ale maxilarelor în urma înlăturării tumorilor, elevii cu dereglări morfologice, dereglări funcţionale, mucoviscidoză (Fibroza chistică), insuficienţa renală cronică de gradul II-III etc.