Elevii din clasele a IV-a și cei din clasele a IX-a ar putea să nu susțină anul acesta examene la finalizarea treptei primare și, respectiv, gimnaziale. Totodată, examenele de bacaluaret, pentru elevii claselor a XII-a, ar putea fi amânate pentru câteva săptămâni. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării urmează să vină cu aceste propuneri către Comisia pentru Situații Excepționale, transmite IPN.
Ministrul educației, Igor Șarov, a declarat într-un briefing de presă că anularea testării naționale pentru elevii din clara a IV-a nu va crea dificultăți în finalizarea ciclului primar.
Cât ține de elevii care urmează să finalizeze clasa a IX-a, acestora le vor fi eliberate certificate de studii în baza notelor obținute pe parcursul anilor de studii. Notele la disciplinile de examen vor reprezenta media aritmetică cu rotunjire până la întreg a notelor medii anuale obținute de elevi pe parcursul claselor a VII-IX-a. În baza acestor certificate, elevii vor putea participa la admiterea în liceele teoretice și în instituțiile de învățământ profesional.
Igor Șarov a menționat că în privința examenelor de BAC ministerul va lua o decizie definitivă atunci când va cunoaște data la care elevilor le va fi permis accesul în instituțiile de învățământ. Însă, opțiunea principală examinată este amânarea examenelor pentru finalul lunii iunie- începutul lunii iulie, dacă se va încheia criza pandemică.