logo

Ministerul Economiei şi Comerţului elaborează un nou sistem de salarizare pentru funcţionarii publici


https://www.ipn.md/ro/ministerul-economiei-si-comertului-elaboreaza-un-nou-sistem-de-salarizare-7966_963317.html

Ministerul Economiei şi Comerţului (MEC) elaborează un nou sistem de salarizare pentru funcţionarii publici, în conformitate cu Strategia de reformă a administraţiei publice centrale. Potrivit viceministrului Sergiu Sainciuc, prima etapă de modificare a sistemului de salarizare pentru funcţionarii publici a fost implementată odată cu Legea salarizării, cu începere din anul trecut. Astfel, salariul de bază pentru funcţionarii publici a fost majorat de la cota de 20% până la 50-60% din salariul total. Sainciuc apreciază drept un paradox faptul că salariul total al funcţionarului public era format mai mult din plăţi suplimentare decât din salariul de bază. Prin implementarea Legii salarizării, raportul anterior a fost modificat, astfel că salariul de bază a constituit în 2006 50-60%, iar plăţile suplimentare, cum sunt suplimentele pentru vechimea în muncă, gradul de calificare, eficacitate, competenţă profesională, secretul de stat, pentru cunoaşterea de limbi străine, a constituit 40-50%. În continuare, cota salariului de bază al funcţionarilor publici urmează să se ridice la 80%. Sainciuc a menţionat că în salariul de bază vor fi incluse suplimentele anterioare, iar plata suplimentară se va efectua doar pentru performanţele profesionale individuale. Astfel, angajarea în câmpul muncii şi stabilirea salariului se va face în baza evaluării iniţiale a performanţelor viitorului funcţionar public, fiind stabilite circa 10 grile de salarii de bază. Viceministrul spune că această reformă are menirea să contribuie la asigurarea unui stabilităţi a angajaţilor în posturile publice. Salariul mediu lunar al unui lucrător din administraţia publică a fost, în 2006, de 2153 lei, cu o creştere de 57,9%, faţă de indicii anului precedent. De fapt, funcţionarii publici au beneficiat anul trecut de cele mai mari creşteri salariale faţă de ceilalţi angajaţi din economia naţională. Salariul mediul lunar pe economie în 2006 a fost de 1695 lei şi a crescut faţă de perioada similară a anului precedent cu 29% (salariul real a crescut cu 14%). În sfera bugetară, salariul mediu a constituit 1440 lei, în sectorul real al economiei – 1831 lei.