Ministerul de Externe de la Chişinău cere Rusiei să renunţe la încercarea de a acredita aparenţa legitimităţii regimului de la Tiraspol
https://www.ipn.md/ro/ministerul-de-externe-de-la-chisinau-cere-rusiei-sa-renunte-7965_963656.html
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) al R. Moldova se arată nedumerit de „practica regretabilă a instituţiilor de stat ale Federaţiei Ruse de utilizare a calificativelor de „preşedinte” sau „ministru al afacerilor externe” pentru reprezentanţii unei entităţi secesioniste, care există în afara cadrului constituţional al RM, transmite Info-Prim Neo.
Declaraţia MAEIE survine ca reacţie la un comunicat de presă al Ministerului rus de Externe, difuzat la 20 februarie, în care se anunţă despre întâlnirea şefului diplomaţiei de la Moscova, Serghei Lavrov, cu liderul regimului separatist de la Tiraspol Igor Smirnov, acesta din urmă fiind prezentat drept „preşedintele Transnistriei”.
Într-un comunicat de presă al MAEIE se menţionează că atribuirea acestor funcţii reprezentanţilor regimului separatist încearcă să acrediteze în mod artificial aparenţa unei legitimităţi şi poate induce în eroare opinia publică şi comunitatea internaţională. „Utilizarea unor atare procedee propagandistice trezeşte nedumeriri şi suspiciuni fireşti vizavi de imparţialitatea şi constructivismul acestei ţări în calitatea de mediator în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, de aceea ar fi mai judicios de a renunţa la ele”, se mai spune în comunicat.
MAEIE speră că partea rusă va manifesta reţinerea necesară în promovarea unui astfel de limbaj inadecvat faţă de liderii regimului separatist, având în vedere faptul că RM este recunoscută de către comunitatea internaţională, inclusiv de către Federaţia Rusă, ca stat suveran şi teritorial integru.
Potrivit site-ului Ministerului rus de Externe, în cadrul întrevederii dintre Lavrov şi Smirnov s-a menţionat intenţia Moscovei „de a acorda în continuare asistenţă maximă pentru reabilitarea încrederii şi reducerea nivelului de confruntare între Chişinău şi Tiraspol”.
Potrivit diplomaţiei ruse, un pas util pe calea reglementării problemelor de transport şi vamale, apărute în martie 2006, ar fi coordonarea unor garanţii sigure oferite de partea moldovenească şi de co-negociatori, pentru susţinerea soluţiilor, temporare, de compromis în acest domeniu. „Aceasta ar contribui, potrivit MAE rus, la constituirea condiţiilor necesare pentru reluarea procesului de negocieri, în conformitate cu acordurile stabilite anterior între părţile implicate, cu participarea mediatorilor internaţionale”.