logo

Ministerul Agriculturii îşi propune reabilitarea producătorilor de seminţe


https://www.ipn.md/ro/ministerul-agriculturii-isi-propune-reabilitarea-producatorilor-de-seminte-7966_1002733.html

Moldova a avut pe vremuri instituţii de succes în domeniul producerii seminţelor, care însă au dispărut, iar fermierii moldoveni sunt nevoiţi acum să importe de peste hotare seminţe pentru a-şi însămânţa pământurile. Nu totul este încă pierdut, este de părere ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov. Pentru a face afacere în domeniu, producătorii autohtoni trebuie să înveţe nu doar să producă seminţe, ci şi să le vândă, spune oficialul, citat de Info-Prim Neo. Potrivit lui Vasile Bumacov, Moldova a fost destul de performantă în domeniul producerii seminţelor, însă multe instituţii specializate au dispărut inclusiv pentru că nu au ştiut să iniţieze parteneriate public-private. „S-a ajuns la situaţia că de piaţă au fost scoşi producătorii autohtoni de seminţe de porumb, legume şi cerealiere. Ne gândim la o reformă a acestor instituţii şi la crearea instituţiilor şi parteneriatelor public-private, pentru a reveni la producţia acestor seminţe, care sunt de valoare înaltă. Această reformă stagnează pentru că suntem într-un blocaj generat de faptul o mare parte din aceste instituţii au fost finanţate de Academia de Ştiinţe a Moldovei, fondator cumva fiind Ministerul Agriculturii, care nu a avut nicio influenţă asupra lor şi astfel s-a complicat situaţia”, a spus Vasile Bumacov. Potrivit informaţiilor Inspectoratului general de supraveghere fitosanitară şi control semincer, la acest moment gradul de asigurare a culturilor legumicole cu seminţe este de 61,7 %, a culturilor bostănoase de 65,2 % şi a cartofului pentru reproducere – 23,7%. Şeful Direcţiei control semincer a Inspectoratului General de Supraveghere Fitosanitară şi Control Semincer, Dumitru Rusu, a comunicat că 10 agenţi economici sunt autorizaţi să importe seminţe de legume în scopul diminuării deficitului. Deficitul de seminţe de sfeclă de zahăr şi de rapiţă de primăvară este acoperit din importul efectuat de către fabricile de zahăr şi de către agenţii economici autorizaţi în domeniul comercializării seminţelor.