logo

Milsami a învins-o pe Zimbru în primul derby al campionatului


https://www.ipn.md/ro/milsami-a-invins-o-pe-zimbru-in-primul-derby-al-7979_1040896.html

Duminică, 1 aprilie, a început ediția a 28-a a campionatului național de fotbal. În primul derby s-au duelat, la Orhei, Milsami și Zimbru, transmite IPN.

Fără Golovatenco și Țîgîrlaș, care sunt accidentați, „zimbrii” și-au creat câteva ocazii importante de gol, cea mai mare fiind ratată de noua achiziție, atacantul burkinez Franck Yameogo. La poarta cealaltă, Igor Bugaiov a înscris singurul gol al partidei, în minutul 75.

„Sunt mulțumit de jocul echipei mele. În teren am avut cinci jucători sub 21 de ani. Acești copii vor progresa de la meci la meci”, a declarat la conferința de presă antrenorul echipei Zimbru, Marius Codescu.

„Vom face tot posibilul să aducem câți mai mulți oameni în tribune”, a spus tehnicianul lui Milsami, Veaceslav Rusnac.

În celelalte trei meciuri ale primei etape s-au înregistrat rezultatele: Sheriff - Petrocub-Hîncești 3-0, Sfîntul Gheorghe - Dinamo-Auto 0-1 și Speranța - Zaria 0-0.