logo

Milsami a încheiat anul pe primul loc


https://www.ipn.md/ro/milsami-a-incheiat-anul-pe-primul-loc-7979_1031498.html

Milsami Orhei a obținut victorie și în ultimul meci al anului. Vulturii roșii au învins cu 2-0 pe terenul echipei Petrocub-Hîncești, în cadrul etapei a 19-a, transmite IPN.

Antoniuc și Banovic au marcat cele două goluri în prima repriză. „Am evoluat pe un teren greu, înghețat. Nu înțeleg cum se permite de jucat pe un asemenea teren. Mă bucur că am reușit să obținem victoria. Una pe deplin meritată”, a declarat la conferința de presă antrenorul formației Milsami, Andrian Sosnovschi. Milsami are cinci puncte în avans față de Sheriff, care sâmbătă va evolua pe teren propriu contra Academiei.

Într-o altă partidă, Ungheni a evitat ultimul loc după victoria obținută în fața  echipei Saxan, cu 3-0. Toate golurile au fost înscrise în prima repriză de Adabi, Arabadji și Primac.