logo

Militarii moldoveni participă la acţiunile organizate cu ocazia Zilei Armatei Române


https://www.ipn.md/ro/militarii-moldoveni-participa-la-actiunile-organizate-cu-ocazia-zilei-armatei-ro-7967_1030490.html

Militarii Armatei Naţionale participă în această săptămână la acţiunile organizate cu ocazia Zilei Armatei Române, desfăşurate de Ambasada României în Republica Moldova. Pe 24 şi 25 octombrie, ministrul apărării, Anatol Şalaru, şi comandantul Armatei Naţionale, generalul de brigadă Igor Cutie, împreună cu oficiali din cadrul Ambasadei Române şi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale au depus flori la Cimitirul de onoare al eroilor români din localitatea Micleuşeni, raionul Străşeni, şi  la Cimitirul Eroilor din Chişinău, transmite IPN.

Miercuri, 26 octombrie, Centrul de Cultură şi Istorie Militară va găzdui expoziţia „Preoţii militari în Primul Război Mondial”, activitate organizată de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”.

La manifestările prilejuite de Ziua Armatei României sunt prezenţi militari din structura de garda şi protocol a Ministerului Apărării şi Orchestra Prezidenţială a Republicii Moldova.