logo

Militar ajuns la Chişinău, extrădat Serviciului de Securitate al Ucrainei


https://www.ipn.md/ro/militar-ajuns-la-chisinau-extradat-serviciului-de-securitate-al-ucrainei-7967_1020446.html

Poliţia de Frontieră nu a permis unui militar, care a venit la Chişinău cu avionul din Moscova, să intre pe teritoriul Republicii Moldova, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei de Frontieră, pasagerul a fost supus unui control adiţional ca rezultat al unor informaţii obţinute de poliţiştii de frontieră în conlucrare cu reprezentanţii SIS.

La verificarea bagajului acestuia, s-a depistat echipament militar cu elemente distinctive şi documente ce confirmă participarea persoanei la conflictele militare din estul Ucrainei. Tânărul, în vârstă de 21 de ani, intenţiona să ajungă în regiunea transnistreană. Acesta a fost extrădat Serviciului de Securitate al Ucrainei.