„Milă mi-i de Gumeniţă, da' de mine şi mai tare...”. Analiză Info-Prim Neo

Pe bune: omul Iacob Gumeniţă merită toată compasiunea. La ceva înţelegere poate pretinde colonelul de poliţie Iacob Gumeniţă. Dar nu poate fi tolerat în nicio condiţie şi sub nicio formă „fenomenul Gumeniţă”. Asta pentru că „fenomenul Gumeniţă” afectează grav întreaga societate moldovenească, codul ei moral şi genetic. De aceea cred că ar fi un exerciţiu util să examinăm motivele apariţiei şi evoluţiei fenomenului respectiv, dar şi măsurile necesare de luat pentru contracararea şi prevenirea acestuia. Pe bune: nici o persoană întreagă la minte şi integră la suflet nu se poate bucura de nenorocirea unui om ajuns în arest, în special când omul acesta arată frânt, invocă probleme mari de sănătate şi pledează nevinovat. Pe bune: parţial poate fi înţeles colonelul de poliţie Iacob Gumeniţă, aflat în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009 la limita puterilor fizice şi morale şi ajuns, dacă a fost aşa, să dea, o dată - de două ori, cu piciorul într-un tânăr protestar doborât la pământ. Ceva mai târziu se va dovedi că tânărul va muri din cauza acestei dar şi altor lovituri, dar asta va fi mai târziu. Poate că ar trebui să ţinem cont de starea psihologică a colonelului care multe ore în şir a fost neputincios să-şi protejeze subalternii de ploaia de pietre şi umilinţe venite din partea mulţimii încinse, eventual, de provocatori. Poate că la mijloc ar fi şi insatisfacţia profesională pentru incapacitatea de a ţine o situaţie complicată şi periculoasă sub control, a restabili ordinea publică, a proteja clădirile parlamentului şi preşedenţiei de vandalizare. De fapt, a fost ratat ceasul cel mai de vârf al carierei poliţieneşti, pentru care ceas a fost pregătit şi s-a pregătit o viaţă întreagă. Poate că avea frământări în privinţa corectitudinii deciziilor şi ordinelor vinete de la superiori, nu întotdeauna clare şi corecte, din punctul său de vedere... Nu putem exclude asemenea emoţii şi frământări, dacă admitem că şi coloneii de poliţie sunt aceeaşi oameni întregi la minte şi integri la suflet... Toate acestea ar putea fi înţelese, chiar dacă nu şi justificate. [„Timpuri noi şi oameni noi”] Nu pot fi justificate pentru că ceea ce a făcut colonelul de poliţie, şeful poliţiei municipale a capitalei, Iacob Gumeniţă, constituie un final logic al multor acţiuni întreprinse de el şi de poliţie, de organele de forţă în ansamblu, pe parcursul mai multor ani de la urmă. În acest sens lucrurile trebuie privite în complex, iar o astfel de abordare ne conturează un fenomen grav şi alarmant pentru societate. L-am numit convenţional „fenomenul Gumeniţă”, după numele exponentului-model din ultimii ani. Definiţia, poate tot convenţională, a fenomenului ar fi: „slujeşte-l pe cel puternic (în special, de la putere) şi bate-l pe cel slab (eventual din opozia politică, dar nu numai, eventual care este deja doborât la pământ)”. Chiar dacă menirea poliţiei este, se pare, exact inversă. Rădăcinile fenomenul pornesc de la „războiul” declarat la începutul anilor 2000 de către fosta putere centrală puterii locale din capitală. Cucerirea primăriei capitalei era privită şi ca scop în sine, dar şi ca elementul central al operei de constituire a verticalei puterii, în vârful căreia urma să fie consfinţintă autoritatea unei singure persoane cu funcţia de „părinte al naţiunii moldoveneşti”. În acest scenariu, rolul central i s-a atribuit organelor de forţă. Până la o anumită etapă, executorii principali au păstrat aparenţele neafişându-şi foarte mult implicarea, fapt care i-a costat funcţiile. În locul lor la Procuratură, la Ministerul de interne, Centrul de Combatere a Crimelor Economice şi Corupţiei, etc. au fost aduse persoane, care au acceptat roluri fără măşti şi fără intermediari: „timpuri noi au solicitat oameni noi”. La rândul lor, „oamenii noi” au venit cu oferte noi: sfidare deschisă a bunului simţ, lipsă de măsură, exces de zel, bravadă în executarea comenzilor. Colonel-locotenetul Iacob Gumeniţă a devenit în scurt timp de la numirea în funcţia de vicecomisar, şef al poliţiei municipale, întruchiparea acelei noi echipe de executori. De asemenea, în scurt timp, comportamentul său a fost răsplătit prin epoleţi de colonel. La 31 octombrie 2007, Agenţia Info-Prim Neo publica o analiză în care fixa începutul carierei colonelului Gumeniţă şi a preluării de către acesta a imaginii de exponent principal al noului curent de executori zeloşi, din care propunem un fragment reprezentativ: {„...compromiterea procesului de constituire a echipei primarului este masiv stimulată de comportamentul „cailor troieni” pe care îi are puterea centrală în administraţia locală. Aceştia sunt reprezentanţii autorităţilor cu subordonare dublă, cu detaşamentul organelor de forţă în frunte. În particular, comportamentul în public al şeful poliţiei rutiere municipale, Ion Vozian, este foarte aproape de unul deschis sfidător, poate chiar obraznic... În loc de datele solicitate, şeful poliţiei rutiere... i-a oferit primarului un sfat: să se interese mai bine de lucruri mai importante, la părerea sa, de exemplu, de procesul de conectare a agentului termic sau de măturatul în oraş. Şi asta a făcut-o în public, în prezenţa a zeci de conducători municipali şi a multor camere de luat vederi, unele dintre ele manifestând un interes special. Mult mai inteligent, dar acelaşi rol pare să-l joace şi şeful poliţiei municipale, Iacob Gumeniţă, care nici el nu a putut să divulge „tainele anchetei” ..., dar la următoarea şedinţă i-a plasat primarului un raport în stil ultimativ, potrivit căruia dacă primăria nu transferă o sumă anumită de bani, „de mâine”, maşinile poliţiei nu vor ieşi la patrulare. Interzicerea comercializării berii în Piaţa Marii Adunări Naţionale de Ziua Limbii, altercaţiile verbale la cel mai înalt nivel pe marginea coincidenţei Zilei vinului şi a Hramului oraşului ar fi alte exemple de război neîntrerupt...” (Alte detalii la temă fixate în acea perioadă pot fi accesate la http://info-prim.md/?a=10&nD=2007/10/31&ay=11225 la intertitlul „Război sau Pace“ a analizei „O sută de zile a noului Primar general de Chişinău. Episodul III“ sau în culegerea de materiale „Lecţii electorale la şcoala democraţiei din Republica Moldova“ editată de Info-Prim Neo, editura „Universitas”, 2008.)} Au urmat „spectacolele” „Brad -1” şi „Brad -2”, precum şi multe alte provocări mari şi şicane mici sfidătoare, cu joc pentru public şi pentru cei care le-au comandat sau le-au tolerat. Acestea au fost preluate copios de camerele de luat vederi, astfel încât o eventuală adresare a colonelului Iacob Gumeniţă la CEDO, pentru arestul pe care îl califică drept răfuială politică, iar aduce mai multe prejudicii decât beneficii din cauza unui dosar de presă atât de bogat şi detaliat. [„Vai de steaua omului simplu...”] În contextul bravadei de altă altă dată a şefului poliţiei municipale, societatea este în drept să se alarmeze pentru agravarea bruscă a stării sănătăţii acestuia, care se pare că nu este o simulare. Alarma vine în special de la faptul că agravarea a fost anunţată în primele zile de la anunţarea intenţiei de a fi anchetat penal şi, eventual, arestat. Una din explicaţii ar fi că Iacob Gumeniţă cunoaşte bine pretextele folosite pentru arestare, condiţiile de detenţie şi metodele de anchetare, despre care se vorbeşte mult în presă, fapt care i-a provocat un şoc psihologic. Detalii multe în acest sens ar putea oferi Vladimir Şarban, Constantin Becciev, Valeriu Pasat şi mulţi alţi deţinuţi fără vină ai regimului trecut. Societatea are dreptul să se alarmeze, precum are dreptul să-şi zică: „Vai de steaua omului simplu, a întregii societăţii, dacă şi un colonel întreg, un coşcogea şef al poliţiei capitalei unui stat independent, recunoscut de Organizaţia Naţiunilor Unite, îi este frică să nimerească pe mâna poliţiei şi în detenţie, în particular”. Acţiunea unui grup de tineri veniţi să-l viziteze pe Iacob Gumeniţă şi apelul acestora par extrem de relevante: {„Noi, tinerii adunaţi azi, 16 aprilie, pentru a-i aduce de mîncare lui Gumeniţă Iacob, fostul şef al poliţiei municipale, cerem tuturor poliţiştilor, pe mîna cărora a ajuns sau va ajunge Gumeniţă Iacob, să nu îl maltrateze şi să nu-l înjosească. Da, Gumeniţă a lovit cu picioarele în protestatari, a ascuns adevărul, a reţinut pe nedrept şi sistat mitinguri absolut paşnice pe vremea regimului comunist, dar nici chiar un criminal nu meriă să fie bătut în izolator. Nu îl obligaţi să se dezbrace şi să facă aşezări în pielea goală, pentru că este inunam un astfel de comportament, chiar daca e aplicat unui om fără scrupule şi fără limite, precum este Gumeniţă. Rugăm să-i asiguraţi dreptul la justiţie echidistantă. Să nu permiteţi să fie judecat direct în izolator, cum s-a întîmplat anul trecut, în aprilie, cu tinerii care au protestat paşnic şi au fost reţinuţi ilegal. Insistăm să cercetaţi migălos toate fărădelegile lui Gumeniţă şi să îl judecaţi corespunzător. Conştienţi find că Gumeniţă trebuie să petreacă ani buni după gratii, şi luînd în consideraţie starea nu prea bună a sănătăţii acestuia, cerem să îi asiguraţi locul într-o celulă liniştită cu un mediu calm”}. [„Ce-i de făcut?”] Astfel, „fenomenul Gumeniţă” a fost solicitat şi crescut în anumite condiţii social-politice. Respectiv: se cer modelate condiţii pentru desfiinţarea şi prevenirea reapariţiei lui. Reformarea domeniului este una din provocările cele mai mari ale noii guvernări, hârtia de turnesol prin care se va verifica capacitatea acesteia de a asigura schimbarea. Multe din elementele reformei stau în aşteptarea voinţei politice, la suprafaţă, de mulţi ani, inclusiv: - depolitizarea reală şi demilitarizarea poliţiei. Dacă în fruntea ministerelor de război ale celor mai înarmate ţări ale lumii se consideră potrivit şi democratic să fie numite persoane civile, de ce nu s-ar putea face repede şi eficient lucruri de acest gen într-o ţară cu căteva mii de poliţişti, care lucrează exclusiv cu şi pentru populaţia paşnică. O astfel de poliţie va putea fi manipulată mai greu în scopuri politice, prin ordine militare, dar şi în alte scopuri străine activităţii ei. - alegerea şefilor poliţiilor municipale, a capitalei, dar şi a celui mai mic sat din cel mai îndepărtat raion. În ţările cu tradiţii democratice aceştea sunt aleşi, alături de pompierii-şefi ai localităţilor, alături de judecători, etc.... Este un mecanism prin care poliţia se va simţi mai legată de populaţie, cu şi pentru care lucrează, şi mai puţin dependentă de factorul politic. - asigurarea reală a transparenţei activităţii poliţiei, transferul de împuterniciri reale şi instrumente de monitorizare societăţii civile. În acest sens este relevantă, de exemplu, numirea unui lider al societăţii civile din domeniul drepturilor omului în calitate de consilier oficial al ministrului justiţiei. Acestuia i-au fost delegate drepturi de control şi monitorizare în orice instituţie subordonată ministerului. Nici nu a trebuit modificată legislaţia pentru aceasta, fiind suficientă voinţa politică. - revenirea la ciclul sănătos de alternare la putere a forţelor politice. Societatea civilă, presa are obligaţia să stea cu ochii pe orice guvernare, pentru a o ţine trează. Trebuie taxat şi scos la judecata opiniei publice, a societăţii în ansamblu şi a fiecărui alegător, orice abuz, orice tentativă de constituire a „verticalei puterii”, care vine în contradicţie flagrantă cu principiul constituţional de separare a puterilor. Nemaivorbind de tentativele de apariţie a noilor „părinţi ai naţiunii moldoveneşti”. În felul acesta se asigură vitalitatea principiului de alternare la putere în calitate de unic mecanism democratic de exercitate a puterii de către popor. „Fenomenul Gumeniţă” afectează grav întreaga societate moldovenească, codul ei moral şi genetic. O privează de şansa şi de dreptul de a trăi demn, fără umilinţă, fără frică, decent, cu regulile pe faţă şi cu legea obligatorie pentru toţi. În aceste condiţii societatea are dreptul la noi formule demne de tezaurul folcloric: [„Milă mi-i de Gumeniţă, da' de mine şi mai tare...”.] [Valeriu Vasilică, Info-Prim Neo]