logo

Mihail Podolyak: Cooperarea țărilor post-sovietice cu Rusia va duce la pierderi pentru ele


https://www.ipn.md/ro/mihail-podolyak-cooperarea-tarilor-post-sovietice-cu-rusia-va-7965_1091876.html

Cooperarea cu Federația Rusă a țărilor post-sovietice, așa cum procedează Belarus sau Armenia, va duce la pierderi reputaționale și economice pentru acestea pe termen mediu, iar victoria Ucrainei va oferi spațiului post-sovietic șansa de a obține o independență reală,  a declarat pentru postul public de televiziune Moldova 1 consilierul președintelui Ucrainei, Mihail Podolyak, citat de IPN.

“Pentru spațiul nostru post-sovietic (și pentru voi, Moldova, de asemenea) este extrem de important ca Ucraina să provoace înfrângeri militare tactice semnificative Rusiei. Atunci veți putea rezolva multe dintre problemele voastre. Spațiul post-sovietic va primi o a doua șansă, o a doua respirație și va câștiga o independență reală”, a declarat Podolyak.


“Comentând știrile despre acțiunile de sprijin din Armenia pentru agresiunea rusă împotriva Ucrainei, Mihail Podolyak a spus că „pe termen mediu, este imposibil să lucrezi cu Federația Rusă, aceasta este extrem de neprofitabil”.

“Dacă la început cooperarea cu Rusia poate duce la unele venituri suplimentare, atunci pe termen mediu aceasta va duce la mari pierderi economice directe și la mari pierderi de reputație”, a declarat consilierul președintelui Ucrainei, Mihail Podolyak.

Reprezentantul oficial al Kievului a precizat că „recomandăm ca toate țările, inclusiv Armenia, să adere măcar la un statut strict neutru. Este mai bine să vă alăturați unei coaliții informale a multor state civilizate, a căror piață este mult mai mare decât piața Federației Ruse și, de asemenea, recomandăm să aderați la politica de sancțiuni”.

Anterior, IPN a citat materialul analitic  „Operațiunea specială de la Erevan împotriva Ucrainei, Moldovei, Georgiei, Azerbaidjanului și Kazahstanului”, publicat pe site-ul canalului de televiziune ucrainean „ Пятый”, în care se spunea că în capitala Armeniei „pe clădirile din centrul Erevanului sunt lipite afișe colorate cu simbolurile Kremlinului și literele „Z”, care anunță anexarea teritoriilor suverane [a cinci țări]”.

„O parte din teritoriile Ucrainei, Moldovei, Georgiei, Azerbaidjanului și Kazahstanului fie sunt deja ocupate de Federația Rusă, fie sunt sub amenințarea ocupației și anexării ulterioare sub pretextul protejării minorităților etnice presupus asuprite acolo”, - se arată în materialul canalului TV.

Potrivit sursei, „operațiunea specială” propagandistică” desfășurată la Erevan de slujitorii Kremlinului a indicat în mod clar care state, cu excepția Ucrainei, ar trebui să fie cele mai îngrijorate de anexarea iminentă prin ocupație militară și referendumuri false”.