Rusia încearcă să crească anxietatea în rândul cetățenilor Republicii Moldova. O spune vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi, după ce în ultima perioadă s-au întețit mesajele din partea Moscovei privind eventuale atacuri ale Ucrainei asupra regiunii transnistrene sau prezența unor substanțe radioactive la granița ucraineană. Și expertul Watchdog, Valeriu Pașa, spune că retorica Rusiei este parte a războiului informațional și are menirea dea crește tensiunile în societate, notează IPN.
Reprezentanții guvernării spun că Rusia și-ar fi dorit la Chișinău un guvern obedient politicii sale expansioniste care i-ar fi un aliat în războiul din Ucraina. Iar pentru a deturna parcursul european al Republicii Moldova, Kremlinul încearcă să destabilizeze situația, invocând pretinse tentative de atac miliar asupra regiunii transnistrene pentru a induce o stare de panică și tensiune în societate.
„Federația Rusă nu se lasă de aspirațiile sale neoimperialiste și în contextul acestei agresiuni nemiloase împotriva Ucrainei, Rusia și-ar dori la Chișinău un Guvern pro-Kremlin. Din fericire, cetățenii Republicii Moldova au oferit un sprijin clar, detașat Partidului Acțiune și Solidaritate, președintei Maia Sandu, instituțiile statului lucrează, își fac meseria, de aceea aceste tentative de a destabiliza situația din Republica Moldova nu au sorți de izbândă. Iar prin mesajele din ce în ce mai alarmiste, strigătoare la cer, din partea exponenților Federației Ruse se încearcă creșterea anxietății publice, să sperie oamenii și astfel să afecteze economia Republicii Moldova. Rusia, dacă nu reușește scenariul schimbării puterii, și n-are cum să reușească, încearcă să facă rău prin alte modalități. Mesajul nostru către cetățeni este să nu se lase atrași în această isterie artificială, generată de Federația Rusă și preluată de agenții lor din Republica Moldova”, a spus Mihai Popșoi în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la JurnalTV.
După mesajele anterioare privind intenția Ucrainei de a ataca regiunea transnistreană, ieri, ministerul rus de Externe a anunțat despre pretinse provocări cu substanțe radioactive la frontiera dintre Ucraina și regiunea transnistreană. Autoritățile de la Moscova s-au arătat îngrijorate de informațiile apărute pe internet, potrivit cărora Kievul ar transporta substanțe radioactive din două porturi ale Mării Negre spre regiunea transnistreană.
„Nu este pentru prima dată când Federația Rusă vine cu astfel de sperietori. Pentru Rusia este important ca pe parcursul întregului război să mențină în atenția internațională subiectul pericolelor nucleare. Au început cu centrala de la Cernobîl pentru a inocula la nivel internațional existența unor pericole nucleare, conflagrație nucleară, ca să descurajeze ajutorul pentru Ucraina. Ulterior, au fost mai multe episoade în jurul centralei de la Zaporojie. Acum vin iar cu un fals, un nou episod de război informațional, dar chiar și pe acesta Rusia îl duce din ce în ce mai rudimentar și neconvingător și asta bucură ”, a spus expertul Watchdog, Valeriu Pașa.
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a dezmințit informațiile apărute în presa rusă precum că în apropierea regiunii transnistrene, partea ucraineană ar aduce materiale radioactive. Potrivit diplomației de la Chișinău, instituțiile statului monitorizează situația și nu confirmă informația difuzată de Moscova.