Preşedintele PL, Mihai Ghimpu, declară că liberalii din partid sunt constrânşi să adere la Consiliul de reformare. În cadrul unei conferinţe de presă, Mihai Ghimpu a dat citire unor mesaje, despre care a spus că îi aparţin lui Ion Hadârcă, transmite IPN.
În mesaje se spune că preşedinţii organizaţiilor PL din teritoriu trebuie să adere la Consiliul de reformare. În caz contrar, se vor „scufunda” ca şi liderul de partid. Iar primarul municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, dacă nu va accepta să devină preşedintele PL, îşi va pierde funcţia după referendumul pe care îl vor organiza cei excluşi din PL, cu susţinerea PLDM şi PSRM, a mai spus Mihai Ghimpu.
Potrivit lui Ghimpu, Ion Hadârcă ar fi spus că în fruntea Partidului Liberal ar putea fi înaintat şi ministrul în exerciţiu al apărării, Vitalie Marinuţa. Mihai Ghimpu este de părere că, dacă „trădătorii” nu ar fi acţionat cum au făcut-o, PLDM nu ar fi avut încotro şi ar fi chemat liberalii la negocieri. „Aceşti 7 trădători i-au oferit posibilitate lui Filat să neglijeze PL. Ei cu trădătorii au 53 de mandate”, a spus Ghimpu. Acesta l-a acuzat pe Vitalie Marinuţa că are interese comerciale şi că de când este în funcţie şi-a luat apartament la Chişinău.
Liderul PL are convingerea că toate atacurile asupra partidului vin din partea Rusiei. El a mai spus că, în noiembrie 2012, Ion Hadârcă ar fi avut o discuţie cu ex-preşedintele Republicii Moldova, Petru Lucinschi, în care fostul preşedinte l-ar fi încurajat să intre în rândurile democraţilor. „PL este osul în gâtul ruşilor, toate atacurile sunt împotriva mea”, a afirmat Mihai Ghimpu.
La aceeaşi conferinţă, preşedintele filialei PL din satul Costeşti, raionul Ialoveni, Tudor Grigoriţă, a spus că din cauza situaţiei din PL au de suferit cei din teritoriu. „Noi, cei de jos, nu cunoaştem ce se face sus în piramidă, dar vă rugăm foarte frumos, domnule Hadârcă, să ne lăsaţi să ne implementăm proiectele în continuare. Au de câştigat doar cetăţenii”, a spus Grigoriţă.
Liderul Consiliului de reformare a PL, Ion Hadârcă, a spus că învinuirile adresate de Mihai Ghimpu sunt nişte „invenţii”. Acesta a adăugat că regretă tonalitatea şi modul în care reacţionează fostul său lider de partid.