Mihai Ghimpu promite că CMC va activa în interesul cetăţenilor
https://www.ipn.md/ro/mihai-ghimpu-promite-ca-cmc-va-activa-in-interesul-cetatenilor-7965_966829.html
Preşedintele Consiliului Municipal Chişinău (CMC), Mihai Ghimpu, proaspăt ales în această funcţie, promite chişinăuienilor că activitatea CMC va fi în interesul cetăţenilor şi va ţine cont de iniţiativele pentru municipalitate formulate în cadrul competiţiei electorale de către partidele intrate în Consiliu.
Deşi nu a fost votat de formaţiunea comuniştilor, Mihai Ghimpu a declarat că este dispus să conlucreze şi cu reprezentanţii acesteia, dacă vor fi dispuşi şi abordarea respectivă rezultă din viziunea liberală a partidului din care face parte. În caz contrar, va conlucra doar cu fracţiunile care au format coaliţia majoritară.
În context, el a reiterat angajamentele coaliţiei majoritare de a promova măsuri de protecţie socială a păturilor socialmente vulnerabile în cadrul examinării eventualelor chestiunilor cu privire O sarcină aparte revine coaliţiei în soluţionarea problemelor legate de fondul locativ, de funcţionarea Staţiei de epurare, de asigurarea condiţiilor de stabilitate pentru bussines-ul mic şi mijlociu, de parcările ilegale, etc.
Alegerea lui Ghimpu în această funcţie s-a produs ca rezultat al aderării la coaliţia majoritară din CMC a fracţiunii social-democrate, alcătuite din consilierii Partidului Social-Democrat şi ai Partidului Democraţiei Sociale.
La moment din coaliţia majoritară fac parte fracţiunea Alianţa Moldova Noastră, fracţiunea liberală, fracţiunea social-democrată. Fracţiunea Partidului comuniştilor şi-a declarat anterior opoziţia totală faţă actuala conducere a municipalităţii. Fracţiunea Partidului Popular-Creştin Democrat, care deşi nu s-a declarat în opoziţie, se consideră exclusă din coaliţie prin faptul că nu a fost invitată la negocierile privind aderarea social–democraţilor.
Disputele privind alegerea preşedintelui CMC au durat mai bine de patru luni.