Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, crede că guvernul nou învestit nu va rezista prea mult. Politicianul declară că Moldova nu are nevoie de un guvern de ochii lumii, un guvern de formă, ci de o majoritare parlamentară, care să susţină iniţiativele executivului. Declaraţiile au fost făcute după şedinţa Parlamentului la care a fost învestit Guvernul Gaburici, transmite IPN.
„Mă bucur că, în sfârşit, s-a realizat ceea ce vă spuneam noi, liberalii: că din start Partidul Liberal Democrat şi Partidul Democrat nu au dorit o alianţă cu Partidul Liberal. Acest joc a fost folosit pentru a-l ajuta pe Vladimir Voronin să vină ca un salvator. Votul în Parlament pe viitor va fi cam cel care a fost astăzi. Noi două luni nu am putut decide care minister şi cui revine, iar astăzi, în jumătate de oră, s-a decis ca Oleg Efrim să fie schimbat la cerinţa lui Voronin. Iată dovada că anume comuniştii dirijează şi conduc această majoritate tacită”, a specificat Mihai Ghimpu.
Politicianul anticipează că lucrurile doar se vor complica. „Jocurile făcute în faţa cetăţenilor este una, dar a juca în faţa Fondului Monetar Internaţional, Băncii Mondiale, Comisiei Europene, este mult mai greu. Dorim succes acestui guvern. Dorim să se revină la normalitate. Însă este greu de crezut că PCRM va accepta reformele pe care trebuie să le facă Republica Moldova”, a spus Mihai Ghimpu.
Liderul liberalilor crede că mult n-o să dureze această guvernare, deoarece pentru primele reforme va fi nevoie de vot în Parlament şi aici liberal-democraţii şi democraţii vor vedea cine e PCRM.
Mihai Ghimpu a adăugat că nu cunoaşte toate înţelegerile dintre PLDM, PDM şi PCRM, dar nu exclude că aceste partide şi-au împărţit principalele funcţii în stat.