logo

Mihai Ghimpu i-a decorat pe nişte terorişti, reprezentanţi ai societăţii civile


https://www.ipn.md/ro/mihai-ghimpu-i-a-decorat-pe-niste-teroristi-reprezentanti-ai-7965_984318.html

Reprezentanţi ai Centrului pentru protecţia democraţiei şi drepturilor omului şi ai Ligei Tineretului Rus din Moldova declară că preşedintele interimar Mihai Ghimpu a decorat nişte terorişti şi asasini, atunci când a semnat decretul privind conferirea „Ordinului Republicii” lui Petru Godiac, Ilie Ilaşcu, Andrei Ivanţoc, Alexandru Leşco, Tudor Popa şi Ştefan Urâtu pentru meritele şi curajul în lupta pentru independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, transmite Info-Prim Neo. Liderul Ligii Tineretului Rus din Moldova, Igor Tuleanţev, şi vicepreşedintele Centrului pentru protecţia democraţiei şi drepturilor omului, Andrei Bogoliubschii, au declarat în cadrul unei conferinţe de presă miercuri, 4 august, că persoanele decorate ar fi nişte asasini profesionişti şi că ar merita ordine doar pentru aceste calităţi. Ei au făcut trimitere la unele articole din presa rusă, potrivit cărora, grupul lui Ilie Ilaşcu, a participat la atacul asupra Transnistriei şi că membrii acestuia au fost condamnaţi la ani de închisoare pentru ucideri în masă şi pentru alte infracţiuni militare. „Potrivit decretului preşedintelui interimar, fiecare cetăţean acum trebuie să fie recunoscător grupului Ilaşcu pentru meritele lor de păstrare a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. Astăzi, când locuitorii din stânga Nistrului spun că aceşti oameni sunt terorişti, despre ce pace în ţara noastră poate fi vorba?”, a spus Igor Tuleanţev. Andrei Bogoliubschii a declarat că prin decretul său Mihai Ghimpu a diminuat semnificaţia titlului de erou. „Aceşti oameni nu merită să poarte titlu de erou la nivel cu alţi eroi adevăraţi”, a spus acesta. Solicitat de Info-Prim Neo, consilierul prezidenţial Ştefan Urâtu, decorat cu „Ordinul Republicii”, a spus că respinge orice acuzaţii în adresa sa şi a celor din grupul Ilaşcu. „Este o defăimare a noastră, care continuă. Intenţionăm să cerem tragerea la răspundere a autorităţilor criminale de la Tiraspol, care au falsificat dosarele acestor oameni, inclusiv pe al meu, şi am fost reţinuţi, unii chiar şi arestaţi pentru 15 ani de către separatişti”, a spus Ştefan Urâtu. „Sunt gata să mă întâlnesc cu aceşti tineri în cadrul unei discuţii private sau la dezbateri publice şi să aud care sunt argumentelor lor în acest sens”, a mai spus consilierul prezidenţial. Decretul lui Mihai Ghimpu privind decorarea cu „Ordinul Republicii” a fost semnat la 2 august.