logo

Mihai Ghimpu explică de ce data alegerilor a fost stabilită pe 24 februarie


https://www.ipn.md/ro/mihai-ghimpu-explica-de-ce-data-alegerilor-a-fost-stabilita-pe-24-februarie-7965_1043898.html

Președintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, consideră că data alegerilor parlamentare a fost aleasă 24 februarie pentru ca liderul democrat, Vladimir Plahotniuc, să-și rezolve problemele pe care nu le-a putut soluționa pe vremea primarului Dorin Chirtoacă în Chișinău. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Adevărul Live”, transmite IPN.

Liderul liberal s-a referit la cafeneaua „Guguță” din centrul Chișinăului, unde se vrea construirea unei clădiri multietajate, dar și la un restaurant de pe strada Calea Ieșilor. În plus, după invalidarea alegerilor primarului general în Chișinău, situația politică este în defavoarea PDM-ului, iar PPDA și PAS au crescut în preferințele cetățenilor. „Și e nevoie de un timp ca acestea să se compromită. Le oferă un timp în care lumea să încerce să înțeleagă că totuși aceștia nu-s cei care vin să salveze lumea”, a spus Mihai Ghimpu.

Președintele PL spune că această dată convine liberalilor. Congresul partidului a fost amânat de la 16 septembrie pentru 1 decembrie. „Eu mi-aș dori ca la 1 decembrie să facem Unirea și aceasta va fi cel mai bun lucru făcut de către moldoveni”, a spus Mihai Ghimpu.