logo

Mihai Ghimpu asigură că summit-ul CSI va avea loc


https://www.ipn.md/ro/mihai-ghimpu-asigura-ca-summit-ul-csi-va-avea-loc-7965_977903.html

Preşedintele interimar al R. Moldova, Mihai Ghimpu, a discutat cu preşedintele aparatului prezidenţial al Federaţiei Ruse, Serghei Narâşkin, detalii despre summit-ul ţărilor CSI, care va avea loc în perioada 8-9 octombrie, la Chişinău, precum şi aspecte ale relaţiilor bilaterale dintre R. Moldova şi Federaţia Rusă. Întrevederea a avut loc în dimineaţa zilei de joi, 24 septembrie, transmite Info-Prim Neo. „Nu cred că acum trebuie să începem relaţiile noastre de la pagină nouă. R. Moldova şi Rusia au legături tradiţionale, istorice şi de rudenie foarte vechi”, a remarcat Serghei Narâşkin. „Am asigurat că summit-ul va avea loc, că se pregătesc lucrările pentru el, nu există niciun motiv pentru a crede ceea ce se bănuia că dacă vin liberalii la putere, se vor înrăutăţi relaţiile cu Federaţia Rusă şi cu alte state”, a declarat preşedintele interimar Mihai Ghimpu, după întrevederea cu oficialul rus. „Am confirmat buna intenţie a Alianţei pentru Integarrea Eurpeană în dezvoltarea relaţiilor du Federaţia Rusă”, a mai spus Ghimpu. Referindu-s ela problema transnistreană şi retragerea armatei a 14-a de pe teritoriul Transnistriei, Mihai Ghimpu a spus că aceste subiecte urmează să fie discutate cu însuşi preşedintele rus, Dmitri Medvedev, care este aşteptat la summit-ul CSI. În cadrul întrevederii de astăzi, părţile au discutat şi chestiunea creditului de 500 mln dolari, promis R. Moldova din partea Federaţiei Ruse. „Narâşkin m-a asigurat că Federaţia Rusă rămâne pe poziţia acordării acestui credit, urmează să elaborăm un document juridic”, a spus Ghimpu. Serghei Narâşkin participă şi la lucrările celei de-a 4-a ediţii a Forului intelectualităţii de creaţie şi a cercetătorilor din CSI, care se desfăşoară la Chişinău în perioada 24-25 septembrie, în calitate de preşedinte al delegaţiei din Federaţia Rusă.