logo

Mihai Ghimpu are dreptul să solicite funcţii la Procuratura Generală, ambasador UE


https://www.ipn.md/ro/mihai-ghimpu-are-dreptul-sa-solicite-functii-la-procuratura-generala-ambasador-u-7965_996750.html

Şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Moldova, Dirk Schuebel, este de părere că liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, are dreptul să solicite de la colegii de alianţă funcţii în cadrul Procuraturii Generale. Totodată, ambasadorul UE subliniază că activitatea organului de drept nu trebuie influenţată politic, transmite Info-Prim Neo. Dirk Schuebel a susţinut o conferinţă de presă, la 27 martie, în care a făcut mai multe concluzii cu referire la situaţia politică din Republica Moldova. „Consider că Mihai Ghimpu are dreptul la o astfel de solicitare, dar nu eu sunt persoana care decide. Guvernul este cel care găseşte experţii şi trebuie să numească cei mai buni specialişti în acest domeniu”, a declarat ambasadorul UE. Cât ţine de calitatea serviciilor şi a funcţiilor în orice sector, oficialul a menţionat că aceasta nu trebuie să depindă de apartenenţa politică, trebuie să existe principiul de neutralitate, iar justiţia trebuie să ajungă la cel mai înalt nivel. După alegerea preşedintelui ţării, Mihai Ghimpu a declarat că acum PL poate solicita funcţia de procuror general deoarece a renunţat la cea de preşedinte al Parlamentului în favoarea Partidului Democrat. Colegii din alianţă au spus că pe marginea acestei solicitări se vor purta negocieri.