logo

Mihai Ghimpu anunţă cu cine va face coaliţie postelectorală


https://www.ipn.md/ro/mihai-ghimpu-anunta-cu-cine-va-face-coalitie-postelectorala-7965_1015285.html

Partidul Liberal se va aşeza la masa de negocieri şi va face coaliţie postelectorală cu Partidul Democrat. Anunţul a fost făcut de către Mihai Ghimpu, preşedintele reales recent al Partidului Liberal, în cadrul emisiunii „În PROfunzime” de la postul de televiziune „PRO TV Chişinău”, transmite IPN.


Referindu-se la Partidul Liberal Democrat, Mihai Ghimpu n-a exclus o potenţială coaliţie postelectorală, dar le-a pus condiţia să devină oneşti. „Nu mă voi aşeza la masa de negocieri cu Filat. Ori se fac oameni cinstiţi, ori pleacă cu comunişti”, a fost categoric liderul liberal.

Deşi s-a pronunţat pentru o alianţă cu Partidul Democrat, Mihai Ghimpu l-a atacat dur pe unul din conducătorii acestei formaţiuni, Vlad Plahotniuc. „Ţara este condusă de doi oligarhi. Dar ei nu sunt sfinţii Petru şi Pavel să-i controleze pe toţi. Este timpul ca Plahotniuc şi Filat să se dea la o parte şi să vină oameni cinstiţi”, a declarat Ghimpu.

Întrebat despre retragerea candidaturii lui Dorin Chirtoacă de la funcţia de preşedinte al PL în favoarea sa, Mihai Ghimpu a explicat că pentru nepotul său este mai importantă capitala decât şefia partidului şi pentru el va fi dificil să facă faţă la două funcţii atât de importante. În acest context Ghimpu s-a arătat sigur că va obţine un rezultat bun la alegerile parlamentare şi dacă PL îi va reveni funcţia de premier, atunci va ocupa-o Dorin Chirtoacă.

Într-o intervenţie telefonică în direct, Dorin Chirtoacă a spus că intenţionează să candideze pentru încă un mandat la funcţia de primar al capitalei, însă această decizie s-ar putea schimba în dependenţă de rezultatul scrutinului din 30 noiembrie.