logo

Mihai Ghimpu a plecat la Bruxelles să discute despre situaţia politică din Moldova


https://www.ipn.md/ro/mihai-ghimpu-a-plecat-la-bruxelles-sa-discute-despre-situatia-7965_1003886.html

Preşedintele Partidului Liberal (PL) Mihai Ghimpu, deputat în Parlament, efectuează o vizită de lucru la Bruxelles în perioada 11-12 martie. Colegul său de partid, vicepreşdintele PL, Valeriu Munteanu, a declarat pentru Info-Prim Neo că Mihai Ghimpu a mers ca să discute cu oficialii europeni despre situaţia politică din ţară, despre parcursul european şi riscurile pe care le poate aduce incertitudinea politică. „Evident, toate discuţiile şi întrevederile pe care le va avea domnul preşedinte sunt legate de actualitatea politică din Republica Moldova, de perspectivele noastre, de riscurile pe care le avem în această situaţie”, a comunicat Valeriu Munteanu. Mihai Ghimpu, în aceste 2 zile, are programată o întrevedere cu europarlamentarul britanic, Graham Watson, raportorul Parlamentului European pentru Acordul de Asociere la UE a Republicii Moldova. De asemenea, se va întâlni cu Stefan Füle, comisarul european pentru extindere şi politică de vecinătate şi cu Luis Felipe Fernández de la Peña, director general pentru Europa şi Asia Centrală în cadrul Serviciului European de Acţiune Externă. Anterior, preşedintele PL a efectuat vizite de lucru la Berlin şi Strasbourg, în cadrul cărora a discutat tot despre situaţia politică din Republica Moldova cu oficialii europeni. Săptămâna trecută, Guvernul format din reprezentanţii Alianţei pentru Integrare Europeană, din care făcea parte şi PL, a primit vot de neîncredere din partea Parlamentului. Dacă Parlamentul nu va acorda vot de încredere unui alt Guvern, Republica Moldova ar putea avea alegeri parlamentare anticipate deja în această vară.