logo

Mihai Eminescu omagiat la 170 de ani de la naștere


https://www.ipn.md/ro/mihai-eminescu-omagiat-la-170-de-ani-de-la-7967_1070816.html

Poeți, scriitori, politicieni, simpli cetățeni, elevi, dar și copiii de la grădinițe, au venit astăzi, 15 ianuarie, să depună flori la bustul lui Mihai Eminescu de pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”. La cei 170 de ani de la nașterea poetului, cei prezenți au ținut discursuri, au cântat cântece pe versurile scrise de Mihai Eminescu și au recitat poezii scrise de Mihai Eminescu.

Lingvistul Vlad Pohilă, a spus, solicitat de IPN, că Mihai Eminescu a fost un gânditor, un om de vastă cultură, de aceea Constantin Noica l-a numit – omul deplin al culturii românești. „În anii de prigoană, când era oprită limba română și cultura românească, Eminescu ne-a ținut, ne-a întărit, ne-a dat forțe, ne dă speranțe și azi când nu trăim cele mai frumoase timpuri, nici cele mai vesele, nici cele mai plăcute”, a spus Vlad Pohilă.

Margareta Cemîrtan, locuitoare a capitalei, a spus pentru IPN că fiind deportată în Siberia nu a reușit să-l studieze pe Eminescu, însă din câte a citit de a le lui Eminescu, poate să spună că el „nu a murit. Poetul este văzut prin grădinițe și școli. Deci cât va trăi țara noastră românească, atât timp va exista geniul nostru nepereche Mihai Eminescu”, a spus Margareta Cemîrtan.

Mihai Eminescu este un profet al neamului atât de actual și atât de scump, spune Ecaterina Iurcu, poetă și jurnalistă. În opinia poetei, Mihai Eminescu, prin toată opera scrisă vine să ne îndemne să ne întoarcem spre izvoare, să ne cunoaștem, să ne extindem universul spre culturile lumii. „Eminescu a fost acela care ne-a reprezentat în marea împărăție a culturii universale”, a spus Ecaterina Iurcu, fiind solicitată de IPN.

„Eminescu reprezintă un mare miracol al lumii, pentru că o poezie în care să fie o bogăție mai mare de sentimente umane e greu de întâlnit și pe drept el este pus alături de cei mai mari scriitori ai lumii. Sunt dimensiuni ale creației eminesciene pe care nu le întâlnim la alți mari scriitori”, a declarat solicitat de jurnaliști Dumitru Apetre, colaborator științific, coordonator la Institutul de Filologie „Bogdan Petriceicu Hasdeu”.

În dimineața zilei de astăzi, flori la bustul poetului Mihai Eminescu de pe Aleea Clasicilor au depus președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, premierul Ion Chicu, primarul capitalei, Ion Ceban, ministrul educației, culturii și cercetării, Corneliu Popovici și alți funcționari.

În această zi, în Republica Moldova este marcată și Ziua Națională a Culturii, care a fost instituită prin Hotărârea Parlamentului la 12 aprilie 2012 și are ca scop promovarea culturii naționale, a valorilor culturale autentice, precum și a personalităților artistice din domeniul culturii. „Celebrată în diferite țări în mod diferit, Ziua Națională a Culturii în Republica Moldova este dedicată zilei de naștere a marelui poet Mihai Eminescu, personalitate care definește valorile esențiale ale culturii naționale”, se spune într-un comunicat de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.