logo

Mihaela Chisnencu obţine trofeul concursului „Ministar” din Bucureşti


https://www.ipn.md/ro/mihaela-chisnencu-obtine-trofeul-concursului-ministar-din-bucuresti-7967_976265.html

Mihaela Chisnencu a obţinut cel de-al patrulea trofeu din palmares, de această dată la Concursul naţional „Ministar Cireşar 2009”, care s-a desfăşurat zilele trecute la Bucureşti, România, transmite Info-Prim Neo. Este al doilea trofeu câştigat de Mihaela în 2009. Tânăra interpretă spune că nu se va opri aici. Chiar zilele acestea participă la un alt festival din România, „Portativul veseliei”, la care speră să reprezinte cu demnitate Republica Moldova. „După câteva trofee câştigate în această ţară mi-am făcut deja un nume şi îmi doresc să-l menţin. Va fi şi un omagiu adus profesorului meu, regretatului compozitor Anatol Roşcovan”, spune Mihaela. La „Ministar Cireşar 2009” a avut 27 de concurenţi şi a reuşit să impresioneze atât juriul, cât şi publicul. Compozitorul Claudiu Bulete, membru al juriului, a spus pentru Info-Prim Neo, că talentele din Basarabia întotdeauna au fost înalt apreciate peste Prut, mai ales că într-adevăr demonstrează performanţe excepţionale. „Sunt sigur că Mihaela va avea un viitor strălucit în muzica uşoară românească”, a mai spus Claudiu Bulete. Mihaela se află de două săptămâni în România, pregătindu-se intens de aceste două concursuri cu profesoara de canto, interpreta şi producătoarea TV din Iaşi Anca Apetroaie. „Concursul de la Craiova este unul dificil, fiindcă are două etape. După prima, numai 8 concurenţi din 18 vor ajunge în finală”, spune Mihaela. „În primul tur voi interpreta piesa scrisă special pentru mine de poetul Grigore Vieru şi compozitorul Anatol Roşcovan: „Vă iubesc şi zbor”. Dacă mă ajută Dumnezeu şi ajung în finală, voi cânta o piesă din repertoriul internaţional”, a adăugat interpreta. Mihaela Chisnencu a mai trecut de o preselecţie pentru Festivalul internaţional „Trixie - 2009”, care se va desfăşura în luna august în Bulgaria şi a primit două invitaţii de a participa la emisiunile televiziunii române „Dănutz SRL” şi „Vineristar”.