logo

Metodologia formării preţurilor la produsele petroliere, practic definitivată


https://www.ipn.md/ro/metodologia-formarii-preturilor-la-produsele-petroliere-practic-definitivata-7966_1021178.html

Proiectul de lege ce prevede metodologia formării preţurilor la produsele petroliere şi stabilirea dreptului de import al motorinei de către agricultori pentru consum propriu a fost practic definitivat, după ce a fost discutat la şedinţa Comisiei speciale pentru elaborarea şi aprobarea de către Parlament a pachetului de modificări legislative în vederea susţinerii agricultorilor. Proiectul de lege propune modificarea metodologiei formării preţurilor la produsele petroliere şi este unul din pachetul de legi pe care Parlamentul urmează să-l adopte întru redresarea situaţiei din agricultură, transmite IPN.

Parlamentul informează că, potrivit noilor prevederi, aflate în corespundere cu practica europeană, preţurile de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale se vor calcula având ca punct de reper valoarea cotaţiilor medii Platts FOB MED, în conformitate cu „European Marketscan”, recalculată în moneda naţională. La respectiva valoare vor fi adăugate costurile primare de tranzacţionare aferente operaţiunii de import, cota accizelor, a TVA, precum şi marja comercială specifică, stabilită anual de ANRE, care cuprinde valoarea cheltuielilor şi a pierderilor înregistrate la comercializarea produselor petroliere.

Atât producătorii agricoli, cât şi reprezentanţii companiilor petroliere au salutat aprobarea modificărilor propuse, precizând că actuala metodologie de calcul este una învechită şi ineficientă. Proiectul de lege, discutat în cadrul şedinţei, urmează a fi completat cu propunerile venite de la reprezentanţii companiilor petroliere şi de la ANRE pentru stabilirea dreptului de import al motorinei de către agricultori pentru consum propriu şi prevenirea abuzurilor şi contrabandei cu produse petroliere.

„Sunt mulţumit de progresele înregistrate de Comisia specială. Cred că la începutul săptămânii viitoare vom pune pe masa deputaţilor tot pachetul agricol pentru a fi semnat şi introdus în procedură legislativă. Până pe data de 15 iulie sau în cel mai rău caz până la sfârşitul sesiunii de primăvară cred că vom reuşi să le aprobăm, iar Comisia urmează să prezinte un raport plenului Parlamentului”, a declarat Andrian Candu, preşedintele Parlamentului.

La şedinţa anterioară Comisia specială pentru elaborarea şi aprobarea de către Parlament a pachetului de modificări legislative în vederea susţinerii agricultorilor a propus spre examinare 6 proiecte de acte legislative. Comisia a fost creată la iniţiativa lui Andrian Candu. Comisia, constituită din deputaţi din toate fracţiunile parlamentare, urma să propună, până pe data de 1 iulie, proiecte legislative în vederea dezvoltării agriculturii şi susţinerii producătorilor agricoli autohtoni.