logo

Meniuri unice pentru toții copiii de la grădinițe, indiferent de vârstă


https://www.ipn.md/ro/meniuri-unice-pentru-totii-copiii-de-la-gradinite-indiferent-de-7967_1040261.html

Copiii de la creșă vor avea meniuri similare cu copiii din grupele mai mari. O decizie în acest sens a fost votată marți, 27 februarie, de către Consiliul municipal Chișinău. În total, pentru a îmbunătăți alimentația copiilor din grădinițe, au fost alocate suplimentar 25 milioane lei din bugetul local, relatează IPN.

Viorica Negrei, șefă interimară a Direcției generale educație, tineret și sport, a declarat că această nouă modificare vine să acopere necesarul de produse prevăzute de meniurile-model aprobate pentru grădinițe. „Până acum în bugetul local se prevedea doi lei pentru alimentația copiilor din grupele creșă cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani, și trei lei pentru cei cu vârsta cuprinsă între 3 și 7 ani. Actualmente, există 3000 de copii cu vârstă creșă, care merg la masă împreună cu alți copii. Alimentația diferită a copiilor din aceeași grupă este o problemă. Astfel, și copii din creșă for fi alimentați cu 3 lei”, a spus Viorica Negrei.  

Ala Nemerenco, consilier PPEM, a spus că acești bani au fost prevăzuți pentru a asigura o alimentație sănătoasă în instituțiile preșcolare din mun. Chișinău. „Doi ani ne-am chinuit să majorăm suma alocației pentru alimentație. Am mers pe această formulă, deoarece există grupe-creșe cu copii care au vârste mixte, respectiv, este foarte dificil să faci două meniuri diferite. Astfel, bugetul care l-am aprobat noi pentru a îmbunătăți alimentația copiilor va constitui o sumă unică pentru toții copii”.

La sfârșitul anului 2017, aleșii locali din capitală au votat un proiect de decizie care prevede alocarea suplimentar din bugetul local a circa 25 de milioane de lei, pentru alimentația copiilor din grădinițe.