logo

Memorandum pentru consolidarea sistemului de sănătate și protecție a copilului


https://www.ipn.md/ro/memorandum-pentru-consolidarea-sistemului-de-sanatate-si-protectie-a-copilului-7967_1047440.html

Un memorandum de înțelegere care are ca scop consolidarea sistemului de protecție a copilului, sănătate, educație, dezvoltare timpurie, precum și a segmentului adolescenților în municipiul Chișinău a fost semnat între Primăria capitalei, UNICEF Moldova și Alianța ONG-urilor active în domeniul protecției sociale a copilului și familiei. Un prim pas al memorandumului este evaluarea eficienței și eficacității subdiviziunilor municipale de profil și elaborarea unor foi de parcurs, transmite IPN.

Șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport, Valeriu Mârza, spune că urmează să fie evaluat procesul educațional și activitatea instituțiilor de educație. Aceste analize sunt necesare pentru a putea face modificări în curriculum la toate etapele sistemului de învățământ.

Pe segmentul de sănătate și asistență socială, urmează să fie evaluate politicile existente, precum și instituțiile medicale și de asistență socială municipale.

Reprezentanta de țară a Fondului Națiunilor Unite pentru Copii, Desiree Jongsma, a subliniat că educația, asistența socială și sănătatea sunt domenii care necesită atenție și eforturi pentru a fi îmbunătățite.

Potrivit Carolinei Buzdugan, secretara Alianței ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei (APSCF), doar prin angajamente și parteneriate durabile, prin obiective clare, pot fi obținute îmbunătăți pentru copii, familii și tineri. „Ne dorim ca direcțiile Primăriei să poată presta servicii de calitate pentru beneficiari și acestea să fie racordate la necesitățile lor”, a spus Carolina Buzdugan.

Dezvoltarea serviciilor de protecție socială a copilului la nivel local se înscrie în prioritățile UNICEF pentru anii 2018-2022, privind protecția copiilor de exploatare și violență, precum pentru prevenirea abandonului, separării de familie și neglijării.