logo

Membri PSD aderă la PDM


https://www.ipn.md/ro/membri-psd-adera-la-pdm-7965_976485.html

Preşedintele raionului Glodeni, Ion Movilă, însoţit de Organizaţia Teritorială Glodeni a Partidului Social-Democrat (PSD), consilieri raionali şi primari, au anunţat că părăsesc formaţiunea şi aderă la Partidul Democrat (PDM). Într-o declaraţie remisă agenţiei Info-Prim Neo luni, 6 iulie, foştii social-democraţi menţionează că sunt dezamăgiţi de „nedorinţa conducerii PSD de a susţine procesul de unificare al segmentului politic social-democrat”. Aceştia se arată convinşi că un rol deosebit în acest sens îl are Marian Lupu şi echipa PDM, pe care acesta o conduce. Semnatarii declaraţiei au criticat şi guvernarea, pentru că „a dezbinat societatea moldovenească din raţiuni electorale”, dar şi alţi lideri politici care se opun consolidării polului social-democrat. „Noi, membri ai Consiliului raional şi preşedinţi ai organizaţiilor locale ale PSD din raionul Glodeni, analizând situaţia social-politică după alegerile parlamentare din 5 aprilie curent, considerăm cu regret că forţele politice de centru, social-democrate, au pierdut alegerile deoarece au mers separat în alegeri. Această dezmembrare a fost şi este în interesul Partidului Comuniştilor, iar împărţirea alegătorilor de către acest partid în patrioţi şi duşmani ai poporului a dezbinat societatea şi a provocat un adevărat război politic”, se mai spune în declaraţie. În replică, Dumitru Braghiş, preşedintele PSD, spune, într-o declaraţie că „Ion Movilă manipulează opinia publică prin dezinformare şi abuz de fals”. Acesta spune că din cele peste 1200 de membri ai PSD din Glodeni „anunţul de plecare l-au confirmat doar Ion Movilă şi încă câteva persoane”. „PSD se arată nedumerit de faptul că serviciul de presă al PDM a acceptat să difuzeze un anunţ ce conţine un neadevăr, fără măcar să se documenteze şi să verifice dezinformarea venită de la persoana menţionată”, se mai spune în declaraţia semnată de Dumitru Braghiş.