logo

Membri ai unei grupări intenaţionale au fost reţinuţi pentru trafic de fiinţe umane


https://www.ipn.md/ro/membri-ai-unei-grupari-intenationale-au-fost-retinuti-pentru-trafic-de-fiinte-um-7967_998644.html

Poliţia a reţinut trei membri ai unei grupări internaţională care traficau tinere moldovence peste hotare. Potrivit informaţiilor obţinute, tinerele erau racolate şi transportate în Grecia, prin Turcia, unde erau impuse să se prostitueze în hotele, transmite Info-Prim Neo. Potrivit Comisariatului General de Poliţie, cei trei suspecţi, cu vârste cuprinse între 28 şi 35 ani, pregăteau deplasarea peste hotare a unei tinere de 27 ani, originară din raionul Făleşti. Aceştia i-au promis un salariu de 500 de euro. În urma racolării şi transportării victimei, traficanţii trebuiau să obţină un venit de 2 500 euro. Cei trei au fost reţinuţi în momentul când intenţionau să traverseze frontiera de stat prin Aeroportul Internaţional Chişinău. Activitatea grupării era dirijată de către unul dintre suspecţi, în vârstă de 28 ani, din raionul Ştefan Vodă, recunoscut în lumea interlopă ca şi „Kitaeţ”. Acesta a fost anterior judecat pentru infracţiuni similare, fiind dat în urmărire de către organele de drept din Grecia. Finanţarea filierei şi repartizarea victimelor în hotele era asigurată de alţi doi membri, originari din Moldova, stabiliţi cu traiul în Grecia. Unul din ei urma să întâlnească victima în oraşul Istanbul. Pe marginea acestui caz a fost iniţiată o cauză penală pentru proxenetism, care prevede pedeapsă cu închisoare de la 4 până la 7 ani. Poliţia continuă investigaţiile în vederea identificării altor complici în acest caz.