logo

Membri ai organizației criminale „Chitaeț”, plasați în arest


https://www.ipn.md/ro/membri-ai-organizatiei-criminale-chitaet-plasati-in-arest-7967_1069190.html

Poliția informează despre plasarea în arest a fratelui interlopului zis „Chitaeț” și a altor doi membri ai organizații criminale, specializați în trafic de droguri. Învinuiții au 39 și, respectiv, 43 de ani, transmite IPN.

În cadrul perchezițiilor, făcute la aceștia au fost depistate și ridicate aproximativ 200 grame de hașiș. În urma investigațiilor, oamenii legii au stabilit că învinuiții, împreună cu alte persoane, până în acest moment neidentificate, cumpărau zilnic de la diferiți dealeri droguri, inclusiv prin mijloace electronice de comunicare.  Ulterior, le transportau și le divizau în cantități mai mici, după care le vindeau în Chișinău și suburbii.

Dacă vor fi găsiți vinovați, învinuiții riscă până la 15 ani de închisoare.

Oamenii legii au documentat și consumatorii finali, de la care la fel a fost ridicat hașiș. Consumatorii sunt cercetați pentru circulație ilegală a drogurilor fără scop de înstrăinare.

Potrivit Poliției, interlopul zis „Chitaeț” are rol de conducere superioară în organizația cu același nume, care, în calitate de lider al organizației, a delegat membrilor organizației din diferite orașe și penitenciare responsabilități de acumulare a banilor în bugetul comun („общаг” din limba rusă), prin șantaj, trafic de troguri și alte infracțiuni săvârșite pe teritoriul Republicii Moldova, țărilor Uniunii Europene și Comunității Statelor Independente.