Membri ai CO solicită excluderea emisiunii „Rezonans” de la postul public de televiziune
https://www.ipn.md/ro/membri-ai-co-solicita-excluderea-emisiunii-rezonans-de-la-postul-7967_966907.html
Membrii Consiliului de Observatori (CO) al Companiei „Teleradio-Moldova” (TRM) Igor Munteanu şi Veaceslav Ioniţă solicită excluderea emisiunii „Rezonans” din grila de emisie a TV „Moldova 1”. Pe de altă parte, administraţia Companiei insistă asupra difuzării acesteia în continuare.
Discuţiile la acest subiect au început miercuri, 17 octombrie în timp ce CO examina grila de emisie a „Moldova 1” de până la sfârşitul acestui an. Munteanu a declarat că va aproba grila doar dacă din aceasta va fi exclusă emisiunea respectivă, care în opinia sa promovează „propaganda murdară”. De aceeaşi părere a fost şi Ioniţă, care a spus că emisiunea nu corespunde politicii editoriale a postului.
În apărarea emisiunii s-au pronunţat preşedintele Companiei Valentin Todercan şi directorul „Moldova 1” Adela Răileanu, care au declarat că emisiunea are, probabil, cel mai bun raiting fiind realizată de Compania interstatală „MIR”, cu care TRM are contract. La afirmaţia că TRM ar putea avea probleme din cauza emisiunii „Rezonans”, Todercan a menţionat că până în prezent nimeni nu a atacat în judecată emisiunea sau Compania.
Până la urmă, CO a aprobat grila de emise, cu votul a cinci membri din şapte, în timp ce cei doi membri s-au opus. Urmează ca chestiunea privind emisiunea respectivă să fie discutată la o altă şedinţă. Tot miercuri, CO a aprobat grila de emisie a TV „Moldova Internaţional” pentru aceeaşi perioadă.