logo

MEI, despre noile standarde ale asfaltului: Carul s-a urnit din loc


https://www.ipn.md/ro/mei-despre-noile-standarde-ale-asfaltului-carul-s-a-7966_1081162.html

Reprezentanții Ministerului Economiei și Infrastructurii susțin că majoritatea antreprenorilor s-a conformat noilor cerințe și standardelor europene, asigurând consumatorul final cu materiale și produse de construcție cu un nivel înalt de calitate și siguranță. Potrivit lor, „carul s-a urnit din loc”. Precizările au fost făcute în contextul declarațiilor municipalității despre indisponibilitatea agenților economici să ofere asfalt în conformitate cu standardele noi pentru a putea interveni cu reparațiile curente pe străzile capitalei, transmite IPN.

Mihail Lupașcu, secretar de stat la MEI, a declarat într-o conferință de presă că hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea noilor cerințe a intrat în vigoare în august 2018. Potrivit acesteia, conformitatea și calitatea produselor care se introduc pe piață se asigură prin aplicarea standardelor europene, fiind vorba despre peste 400 de standarde.

Responsabilul a menționat că, pentru a asigura o trecere treptată de la standardele GOST la noile cerințe, conform standardelor europene, s-a stabilit o perioadă de patru ani și patru luni. Potrivit lui, în această perioadă au avut loc tot felul de instruiri pentru agenții economici și specialiștii din domeniul economic. „Mai mult, antreprenorii responsabili au făcut investiții majore în utilaje și resurse umane pentru a se alinia la cerințele standardelor europene. În concluzie, vreau să vă comunic – carul s-a urnit din loc”, susține Mihail Lupașcu.

Gheorghe Croitoru, șef secție la MEI, s-a referit la betonul asfaltic, menționând că certificarea conformității acestuia se efectuează prin intermediu laboratoarelor acreditate. În cadrul licitațiilor, beneficiarii, la evaluarea ofertanților, sunt în măsură să verifice prezența declarației de performanță.

Prezentă la conferință, Victoria Prisac, președintele Asociației Patronale Profesionale în domeniul Metrologiei și Calității Produselor, a menționat că noile standarde au devenit obligatorii din 1 februarie 2021. Potrivit lei, perioada de trecere a fost una dificilă, dar mulți s-au conformat. „Dacă pentru drumuri încă nu putem spune acest lucru, cu toate că deja organismele sunt pregătite, laboratoarele și-au ajustat echipamentul. Știm cu siguranță că un laborator acoperă 99% din toate încercările care pot fi realizate pentru mixturile asfaltice. Pentru betoane, elemente de betoane deja sunt certificate emise în baza căror sunt declarații de performanță, plasate pe piață. Acest mecanisme se dezvoltă în continuu. Organismele de evaluare a conformității înțeleg că trebuie să asigure aceste cerințe”, explică Victoria Prisac.

Directorul Centrului Național de Acreditare din Republica Moldova (MOLDAC), Eugenia Spoială, a menționat că, în ceea ce ține de construcții și drumuri, deja două organisme de certificare produse s-au acreditat pentru a evalua produsele la cerințele standardelor europene. Cinci laboratoare independente, imparțiale, de terță parte tot s-au acreditat în majoritatea metodelor pentru a determina calitatea și securitatea produselor conform standardelor europene.

„O parte din laboratoarele producătorilor au acreditate un șir de metode de încercări. Dar vreau să zic că implementarea metodelor de încercări la cerințele standardelor europene necesită înzestrarea laboratoarelor cu echipamente corespunzătoare. Este necesar efort, timp și cheltuieli. Totodată, sunt încă două cereri pentru extinderea domeniilor pentru metode din standardele europene ce se referă la domeniul construcțiilor și drumurilor”, a mai spus Eugenia Spoială.

Anterior, primarul capitalei, Ion Ceban, declara că municipalitatea este în continuare blocată de Ministerul Economiei și Infrastructurii, pe segmentul asfaltării găurilor din capitală. Potrivit edilului, municipalitatea a lansat licitația privind procurarea asfaltului fierbinte și era în așteptarea ofertelor antreprenorilor.