logo

Medicul unui azil riscă 5 ani de închisoare pentru încălcarea secretului votului


https://www.ipn.md/ro/medicul-unui-azil-risca-5-ani-de-inchisoare-pentru-8013_1108479.html

A fost reținut medicul care a admis încălcarea secretului votului, pe 20 octombrie, la un azil de bătrâni din Comrat. Acesta riscă până la 5 ani de închisoare, cauza penală fiind pornită în temeiul sesizării depuse de Asociația ,,Promo-LEX”, care a raportat încălcarea secretului votului în cazul a 25 de alegători. IGP informează că medicul ar fi obținut din partea organizației criminale Șor bani prin sistemul PSB – Promsvyazbank, transmite IPN.

Inspectoratul General al Poliției precizează că dosarul penal a fost pornit pentru falsificare, prin orice mijloace, a rezultatelor votării. „Polițiștii din cadrul Direcției de Poliție UTA Găgăuzia, în comun cu procurorii din regiune, au desfășurat percheziții la Comrat, soldate cu reținerea medicului care a asistat la procedura de votare a persoanelor în etate”, se arată într-un comunicat de presă.

Potrivit oamenilor legii, persoana reținută a contribuit activ la falsificarea buletinelor de vot, prin votarea în locul altor persoane, și a aplicat abuzul față de funcția deținută pentru influențarea scrutinului electoral și a referendumului.

„În cadrul perchezițiilor efectuate la angajatul medical au fost ridicate probe concludente, înscrisuri ale acțiunilor sale coruptibile, inclusiv transferuri obținute de medic prin sistemul PSB - Promsvyazbank, din partea organizației criminale Șor, pentru a admite încălcări în procesul electoral, utilizând funcția administrativă”, comunică IGP.

Persoana reținută are în proprietate câteva bunuri imobile, asupra cărora urmează să fie aplicat sechestru pentru a stabili proveniența acestora, iar în lipsa unei justificări financiare se va decide confiscarea proprietăților și a mijloacelor financiare deținute de făptaș.