logo

Medicul de familie poate fi schimbat până pe 31 octombrie


https://www.ipn.md/ro/medicul-de-familie-poate-fi-schimbat-pana-pe-31-octombrie-7967_1029480.html

Persoanele asigurate şi neasigurate îşi pot alege sau schimba până pe 31 octombrie medicul de familie şi instituţia medico-sanitară primară încadrată în sistemul de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, transmite IPN.

Compania Naţională de Asigurări în Medicină menţionează că cei care se înregistrează pentru prima dată sau vor să-şi schimbe instituţia medicală şi/sau medicul de familie urmează să înregistreze cererea în instituţia aleasă, cu indicarea datelor de contact, inclusiv numerele de telefon mobil şi fix, adresa de e-mail.

Înregistrarea poate fi efectuată la o singură instituţie medico-sanitară primară şi este recomandată selectarea celei mai apropiate instituţii de locul de trai. Cei care optează pentru serviciile medicului de familie din instituţia ce deserveşte alt teritoriu, vor asigura deplasarea echipei medicului de familie.

Schimbarea instituţiei medicale primare şi a medicului de familie poate fi efectuată o dată pe an, în perioada 1 septembrie – 31 octombrie. Dacă numele medicului de familie nu va fi menţionat în cerere, acesta va fi desemnat de către instituţie. Asistenţa medicală primară va fi acordată conform noii cereri începând cu 1 ianuarie 2017, iar până la finele anului curent solicitantul va beneficia de asistenţă în cadrul instituţiei în care a fost anterior înregistrat.

Medicul de familie poate fi schimbat în altă perioadă a anului doar în cazul în care persoana îşi schimbă locul de trai.

Cetăţenii pot verifica pe site-ul cnam.md la ce medic de familie sunt înregistraţi, accesând rubrica „Verificarea înregistrării la medicul de familie”, cu introducerea codului numeric personal. Această informaţie poate fi solicitată şi la numărul de telefon 0 800 99999.