logo

Medicii susțin ideea promovării unei legi care să reglementeze cazurile de malpraxis


https://www.ipn.md/ro/medicii-sustin-ideea-promovarii-unei-legi-care-sa-reglementeze-cazurile-7967_1037846.html

Comunitatea medicală susține ideea promovării unei legi care să reglementeze cazurile de malpraxis, astfel încât să nu existe neînțelegeri dintre medici și pacienți. De asemenea, medicii și-ar dori un mecanism al asigurărilor de răspundere profesională în caz de greșeli medicale.

Într-o conferință de presă la IPN, Rodica Gramma, expertă în drept medical, a spus că sunt tot mai multe neînțelegeri legate de greșelile medicale. Pe de o parte, sunt medicii care recunosc că activitatea medicală prezintă un risc înalt de greșeli, din cauze multiple, iar pe de altă parte, sunt pacienții care sunt victimele acestor greșeli. Din cauza legislații lacunare în domeniul investigării malpraxis-ului, medicilor le este frică să recunoască greșelile medicale întrucât cred că vor rămâne „unu la unu” cu această problemă.

Avocatul Ion Dodon a spus că legislația Republicii Moldova nu cunoaște astăzi noțiunea de malpraxis, deși sub unele aspecte această categorie juridică este totuși reglementată de Codul Penal, care încriminează erorile medicale comise din neglijență de către un lucrător medical, erori care au adus daune sănătății pacientului sau au dus la decesul acestuia. Nu este prevăzută însă răspunderea penală pentru cauzarea de daune pacientului în cazul când dauna este de gravitate medie și ușoară. La fel, nu sunt prevăzute mecanisme eficiente de protecție de malpraxis, cu excepția instanței de judecată. Avocatul a specificat că în ultimul timp numărul acțiunilor civile de malpraxis a crescut, iar cazurile de adresare în instanță sunt tot mai frecvente. Moldova are și o condamnare la CEDO pe domeniul malpraxisului.

Arcadie Astrahan, expert în drepturile omului și în politici medicale, a spus că în Moldova medicii se ascund și nu vor să recunoască greșelile medicale, de aceea este practic imposibil de apreciat amploarea problemei. „Dacă cunoaștem că există așa fenomen, nu trebuie să ne ascundem după deget. Haideți să reglementăm acest domeniu, să micșorăm riscurile pentru a putea compensa prejudiciile în mod demn, dar și să putem avea un sistem de prevenire a acestor erori prin colaborarea cu medicii”, a îndemnat expertul. Arcadie Astrahan crede că este nevoie de o inițiativă legislativă de asigurare a medicilor și pacienților pentru cazuri de malpraxis.

Constatările unui studiu de evaluare a politicilor naționale în domeniul malpraxis-ului medical, realizat de Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova (IDOM), dar și recomandările experților vor fi transmise autorității centrale, implicit Guvernului. Radu Bobeică, jurist în cadrul IDOM, spune că direcția potrivită în cazul abordării acestui subiect este neadmiterea, pe cât e posibil, a greșelilor medicale pe viitor și, totodată, reducerea impactului negativ asupra stării pacientului. Medierea amiabilă dintre medic și pacient ar trebui prevăzută în legislație ca o precondiție până să se ajungă în instanța de judecată.