logo

Medicii sunt siliţi să meargă la întruniri electorale, Fiodor Ghelici


https://www.ipn.md/ro/medicii-sunt-siliti-sa-mearga-la-intruniri-electorale-fiodor-ghelici-7965_1016260.html

Preşedintele Asociaţiei obşteşti „Moldova Mea”, Fiodor Ghelici, diplomat al Organizaţiei Internaţionale a Dezvoltării Economice (I.O.E.D), susţine că medicii de la Centrul Medicilor de Familie nr. 5 din sectorul Buiucani al capitalei sunt impuşi să participe la întâlniri electorale cu reprezentanţii Partidului Liberal Democrat. Acest lucru periclitează activitatea instituţiei, iar pacienţii sunt nevoiţi să stea pe coridoare şi să aştepte până medicii îi vor putea consulta.

Fiodor Ghelici a declarat vineri, 31 octombrie, într-o conferinţă de presă la IPN, că a primit un apel telefonic de la pacienţii instituţiei medicale respective, fiind anunţat că la ora 13.00 toţi medicii au plecat din birouri şi nu au mai revenit decât peste aproximativ o oră, chiar dacă pentru intervalul dat au existat numeroase programări. Ulterior s-a aflat că personalul medical a participat la o întâlnire electorală cu vicepreşedintele PLDM, Valeriu Streleţ. Fiodor Ghelici spune că a luat legătura cu directoarea instituţiei medicale, dar aceasta a negat desfăşurarea vreunei acţiuni electorale. Activistul spune că nici nu se aştepta la alt răspuns, dat fiind faptul că instituţiile medicale sunt sub controlul PLDM.  

Mihail Lupaşco, membru al Asociaţiei „Moldova Mea”, a declarat, în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, că PLDM pretinde că promovează valori europene, dar prin acţiunile întreprinse în campania electorală demonstrează contrariul. Organizând întruniri electorale în instituţiile de stat, formaţiunea politică face uz de resursele administrative, fapt ce contravine legislaţiei.

În acest caz urmează să fie sesizată Comisia Electorală Centrală, iar Ministerului Sănătăţii  i se va cere o explicaţie.